Acoperișuri peste acoperișuri, locatarii de la 1 pot ieși pe acoperiș, un magazin dedesubt, trecători pe sub balcon/ dacă scap sticla de cidru se face țăndări pe asfalt/ se scurge pe buzele tăiate ale altcuiva. Raze pe umbrele, discuții la apus, cafele aburind, ochișori de căței pe la ferestre, nori albi întinși ca un cearceaf alb în jurul taliei, lung, strălucitor peste podea, miroase a clor.
Nesiguranță în vene când după ce discut cu oameni ai locului, în interior mă refac. În exterior mâini care se mângâie una pe alta, un fel de alarmă. Vei fi bine? Refrenul: Totul va fi Biiiiiiiiine! Haine să mă ascund, farduri să nu mă văd, zâmbete să neg.
Anxietatea sfâșie câteva cadavre pe secundă. Trebuie să iei cea mai bună notă. Nu te investi în ceva ce ar putea să-ți mănânce resursele. Învață cât mai mult. Revino în front end și back end. Învață HTML, CSS. Augmentează-ți cunoștințele. Nu ești destul de bună. Uite ce competiție ai. Trebuie să faci, să vrei, să poți mai mult. Nu ești destul. Și ne întoarcem la monstrulețul din dulap care ne cântă un solo de excepție, spun că e excepțional pentru că are o singură țintă, care culmea, se lasă ghidată. Mă pierd pentru câteva secunde, îmi ascult interlocutorul. Frica și lume de-a lungul zidurilor mele interioare, oameni care trăiesc. Își consumă fericirea volatilă cât eu stau ascunsă după fereastră considerând că ceva măreț și etern ar trebui să vină din partea mea. Pășesc pe sol calmă, mă prind de umărul umbrei mele.
Este ora 14:37. Cifrele sunt importante, ele revendică stări, amintiri, situații, revendică prezențe și personaje. Jobul, dosarul și tot harnașamentul, 3 etape și o viață de luat de la capăt, e un challenge uriaș, nu știi unde te va duce, oricine se poate lipsi de tine. Te vei împrieteni cu anxietatea. O voi îngriji ca pe sora-iluzie în rochie neagră. E posibil să pic testul ăsta, îmi spun că fiecare final e un alt început, cu alți oameni, în alt loc, cu alte idei, cu alt vibe, o nouă casă. Nimic de pierdut cu linia de marcaj între mine și fricile mele.
Intru în autobuz ca Sylvia Plath în Cambridge și vreme de cinci ore până la destinație ascult poeme. E doar o chestiune de timp. Aruncă bănuții înspre mai multe ferestre, semințele înspre mai multe păsări și nu vei fi lăsat pradă vântului. E doar o chestiune de timp. Îți scriu deja viitorul pe foi.
Justin Jesso – Stargazing [LIVE SiriusXM]
