Scrisoarea 3, 28 februarie, J’ ai Bistrot, Târgu Mureș, h.16:00 Un copac foarte chinuit apare în fața geamului. O prezență de film cu rege, lord și domniță. Un porumbel – singurel zburând pe o creangă tot mai sus, aproape de vârful copacului. Aș lua copacul acesta acasă. Tu ce mai faci? Ești fericit? Zâmbești? O fată își prinde mai sus cocul. O altă fată discută cu prietena ei despre un băiat de care s-a îndepărtat, astfel adoptând alt stil de viață. Ai dreptate. Nu știam ce să fac. Uneori aș fi vrut să știi tu pentru mine. Mai am o filă. Fila asta din blocul de desen. Tu ce ai scrie pe o ultimă filă? Cele mai importante lucruri, sau pure trăncăneli? Adevărul e că pot scrie și pe copertă, am impresia că așa prelungesc totul mereu. Niciodată nu s-a terminat întâlnirea noastră. Am impresia că un domn care bea se pregătește să vină să mă întrebe ce scriu la masa asta de atâta timp. Se acumulează tensiune. Unele scrisori nu ajung niciodată la destinatarul lor. Acestea sunt genul de scrisori care nu ajung la tine. Cum îți petreci duminica asta? Ospătărița se plimbă printre mese. Ea așa își petrce duminica servind clienții localului. Vrea să se asigure că fiecare are băutură în față. Nu băuturile le lilpsesc fețelor palide. Fețele machiate și capete acoperite de pălării ascund cele mai mari drame. Domnul care nu a venit spre mine vorbește cu o tipă de lângă el. Când aveam 20 de ani ca tine… fata se sperie și pleacă. Mi-am lăsat capul pe umărul tău în metroul din Budapesta. Acesta a fost gestul suprem de tandrețe de care eram în stare.
Tot cu tine,
Elena-Gabriela
