Mai întâi am avut în mâini volumul de poeme cel mai recent, terra. 2.0 (Editura Brumar, 2021) cu totul racordat la ideologia ecologică. Lirica lui Orlando Balaș este o surpriză plăcută în panoul universal. Începuturile sale pe tărâmul extrem de competitiv al poeziei românești cu placheta de versuri Borderline (Editura Echinox, prefață de Ruxandra Cesereanu, Cluj, 1995) cultivă o anume naivitate și propune scenariul unei false iubiri, o poveste care ar putea dezmetici 1000 de vulturi prădători.
Nu e totul la mâna destinului, ci viața depinde de mâinile noastre și de mișcările pe care le executăm de aici înainte, asta pare să ne transmită Borderline, un debut care nu face decât să te atragă în lumea descrisă, lumea aparențelor, a conjuncturilor, a influențelor, manipulării, acolo unde iubirea se măsoară în cantitatea de putere cu care vine și devine cenușă în corăbii. Interferențe cu forțele divine, ironii subtile și jocuri de scenă întretaie momentele confesive: „eu sînt soarele, tu ești luna,/ eu sînt regele, tu ești regina./ jocul acesta l-am jucat și eu/ am crezut că a doua zi va fi zi/ doar dacă noi.” (p. 17). Ruxadra Cesereanu spera acum 26 de ani „să nu piară” poezia de aici și iată că astăzi încă discutăm despre strategiile lirice din Borderline.
Este poezia tinereții și a speranței, a aprinderii, a monogamiei și a spectaculozității, cine fuge primul, e primul care se rătăcește într-un colosal murmur al discrepanțelor, o tragedie umană în 46 de pagini, cum se evadează dintr-un carusel emoțional al unui cuplu adus împreună prin oficializarea legăturii cu „această fată frumoasă”, dar un soi de Lilith. Să ne deplasăm acum pe un teritoriu al impresiei că viața e un teatru și că e nevoie de „o tristă caricatură” pentru sfâșiere și frângerea inimilor oneste. Deziluzia introduce realitatea ca pe un spin în „harababură”. Estetismul și romantismul din versuri îmi amintesc de poeții ruși și cred că aș încadra tipul de discurs la Lermontov, Pușkin etc. deși referințele sale sunt toate germane.
Influența cărtăresciană dă titlul poema chiuvetei (remix) (pp.35-36) de care poate nu era nevoie, dar în anii și la momentul în care a fost publicată cartea contagiunea e firească și se explică. Lirica lui Orlando Balaș la debut nu epatează, versurile curg dintr-o normalitate a cuvintelor și colocvialul pe care îl obține fără mari eforturi duce la expunerea disfuncționalității unui cuplu și a unei vieți. Vă las cu poemul meu preferat din acest debut și vă invit să citiți începutul lumii acestui autor care demonstrează că nu se joacă de-a emfaza de amator, și că poezia sa face timid istorie: „corăbii pe întinderi de cenușă./ sîntem în împărăția de cenușă,/ în cor serpentis. sub îndepărtata, imensa cupolă de fier stăm/ corăbiile noastre nu mai merg, facem/ foc mic în coasta corabiei./ de jur împrejurul zării ard focuri,/ în văi se văd focuri,/ în hrube mocnește jăratic./ dar corăbiile noastre nu mai merg/ și aerul ne apasă ca o cenușă/ și focurile sunt tot mai mici (p. 23).
One Comment