Mihail Victus , toate păcatele noastre, Editura Litera, 2021
Party la sfârșitul lumii: queer, privilegii masculine, pilde și abuzuri
A confirmat mai mult decât speram, dincolo de tema familiei tradiționale desfrunzită și analizată ca după metoda The Will to Change: Men, Masculinity and Love a lui Bell Hooks prin intermediul scenei abuzului comis de unchiul. Horia și Irina, cei doi frați protagoniști se apropie și își oferă iubire necondiționată într-o perioadă de ostilitate, când iubirea familiei se manifestă verbal numai în pilde, orbi și surzi la cele ce se spun și sunt reale, acoperind abuzurile familiei cu Biblia, cei doi părinți ignoră mesajele de suferință ale copiilor lor „în vara lui ’98”.
Am avut așteptări de la romanul lui Mihail Victus, dar nu atât de mari. Credeam că romanul toate păcatele noastre, Editura Litera, 2021 are să fie o schimbare de paradigmă în subiectele romanelor românești, sau cuminți, sau tocind o temă extrem de exersată, comunismul, a confirmat mai mult decât speram, dincolo de tema familiei tradiționale desfrunzită și analizată ca după metoda The Will to Change: Men, Masculinity and Love a lui Bell Hooks prin intermediul scenei abuzului comis de unchiul. Horia și Irina, cei doi frați protagoniști se apropie și își oferă iubire necondiționată într-o perioadă de ostilitate, când iubirea familiei se manifestă verbal numai în pilde, orbi și surzi la cele ce se spun și sunt reale, acoperind abuzurile familiei cu Biblia, cei doi părinți ignoră mesajele de suferință ale copiilor lor „în vara lui ’98”.
Probabil că este primul roman românesc în care regăsesc relația amoroasă dintre două femei: Tania și Irina și primul roman românesc în care văd asumat lesbianismul. Două femei independente, capabile și care funcționează împreună ca o echipă și care îi construiesc lui Horia un zid de apărare când acesta se află într-un moment dificil al vieții lui. Mă îngrijorase perspectiva masculină din care sunt descrise anumite relații dintre femei, dar cred că a reușit să arate exact dubla măsură a relațiilor: relația cu sinele și relația cu un altul, mai ales în secvența în care Irina stă în mașină mult timp după ce își termină programul de muncă și se reculege, își pune în ordine gândurile. Rolul de mamă a unui adult, pe care și-l asumă Irina, rolul de mamă a lui Horia, pune foarte multă presiune pe umerii ei. Îl apără ca o lupoaică și luptă inclusiv cu opinia lumii. Urmărește toate mișcările exterioare, ca nu cumva să-l lezeze ceva. Ba chiar sentimentul ei matern duce până acolo încât gonește o lucrătoare sexuală când Horia inițiase un contact intim cu ea în vremea cât locuia în casa surorii lui.
Prefața semnată de Ioana Hodârnău, Binele și Răul – Concepte perdante, anunță un registru specific feminist-queer, „prin acuitatea cu care expune subiecte tabu” și m-am convins că într-adevăr narațiunea reușește să descopere anumite dedesubturi ale feminității într-un stil remarcabil woolfian. Ideologia feministă este reprezentată dintr-un anumit punct de vedere, mai ales unde sunt etalate privilegiile masculine într-o societate patriarhală, unde hărțuirea sunt acuzații care rămân nepedepsite, pentru că numele este mai important decât legea, faima de fost boxeur și faptul că e cuvântul unui bărbat împotriva cuvântului unei femei. Victima nu ocupă în carte un loc central, dar tocmai prin absența ei, sau dacă personajul ei este vag conturat este și acesta un aspect care ne reconfirmă simptomul patriarhal.
Sfârșitul cărții te face să strigi „fă-l să plătească, fă-l să plătească!”, dar îți revii repede când simți cartea în mâini, pentru că știi că e doar povestea, însă adevărul este exact acesta: anii cei mai recenți societatea autohtonă nu și-a făcut călăii să plătească, ba dimpotrivă, au scăpat ca prin urechile acului, s-au strecurat prin plapuma protecției. Pe de altă parte nu e clar dacă Horia chiar a fost acuzat fondat, pentru că inclusiv ziaristul își cere scuze pentru opinia sa pripit formulată, fără dovezi. Toată această faimă, pe care media i-o conferă desenează în jurul protagonistului, Horia, o aură specială, cumva el devine fără să facă nimic, o figură centrală, așa cum se întâmplă cu bărbații în societățile patriarhale în 90 % dintre situații, pentru că și publicitatea negativă e tot publicitate. Totul se șterge în mod miraculos, iar conștiința semenilor, până mai ieri încărcată, devine curată precum sălile de naștere. Dar nici vorbă de suspiciune după toate acuzațiile de până atunci, media îl aruncă pe Horia în arenă și tot media e cea care îl scoate. Dacă nu aveam, acum avem un instrument de măsurare a ceea ce înseamnă puterea de fi bărbat în România, se numește toate păcatele noastre. Mântuitorul a coborât printre noi în chipul prozatorului total, Mihail Victus. Pregătiți pentru el toate premiile pe segment!
toate păcatele noastre, aici!