Skip to main content
Spread the love

Când să plec de acasă și să mă mut, am căutat peste tot cele 2 stick-uri pe care le pierdusem, vopsiserăm pereții și tot mutaserăm mobilele, așa că era o debandadă totală până în urmă cu două zile. Azi căutându-mi stick-ul cu care rămăsesem, căutând în geanta laptopului, în care căutasem și cu lupa înainte de a pleca de acasă, am dat ușurel prin niște buzunărele ascunse de cele două stick-uri pe care nu le găsisem înainte de a mă muta aici.

Câteodată purtăm cu noi mărci de preț despre care nu știm, avantaje despre care n-avem habar, lucrurile acelea care ne trebuie, informațiile prin care putem răzbate, câteodată nu știm cine suntem de fapt, căutăm lucrurile pe care le purtăm cu noi în locuri în care nu le vom găsi. Dar tot ceea ce ne trebuie e la noi. Căutăm iubirea și aprecierea acolo unde aceste valori nu au fost semănate, căutăm adevărul acolo unde el nu există, căutăm o stare de bine acolo unde ea nu se poate semăna. Căutăm la alți oameni ceea ce credem că ne lipsește nouă. Dar dacă am privi mai atent înspre noi, am realiza că ceea ce ni se pare că lipsește e chiar aici, doar că trebuie scos la suprafață.

Cred că ce porți cu tine te ajută să faci față provocărilor. Informațiile pe care le deții te ajută ca într-o junglă, de exemplu, să te ferești de pericole. Uneori nu știi ce porți cu tine. Și de asta devii vulnerabil. Uiți că ai toate ustensilele să reușești. Știi zilele astea mă ucidea gândul că nu o să reușesc impecabil la titularizare, e exact ca atunci când credeam că dau fail cu bac-ul dar n-am dat fail și am avut un total de 9,15. Bineînțeles că m-am mustrat pentru cei 85 de sutimi distanță de 10. Sau când credeam că dau fail cu doctoratul, și am dat, pentru că mi-am alimentat atât de tare credința că nu voi reuși încât s-a întâmplat. Examene și ambiții, după orice examen sunt rău, după orice cădere mă ridic greu. Îniante de un examen psihic o duc greu.

Ca un castel, din afară pare fără pată, în interior scaunele sunt dărâmate și mobila nu mai strălucește. Patul e nefăcut și bucuria a zburat pe geamurile deschise primăvara asta. Am zile în care tot ce fac e să scriu și să învăț, la sfârșitul zilei sau în timpul zilei plâng fără să mă pot opri. Nu-mi doresc să mai văd oameni care pare că au reușit sau care îmi spun ce ar trebui să fac, nu-mi doresc să fiu condusă de alte voci, decât de vocea mea interioară care e legitim să conducă, ea trebuie mângâiată, vindecată, sedusă, săturată, amețită, izbăvită, curățată, îngrijită, tratată cu compasiune, să i se recite poeme în timpul convalescenței.

Tu ce porți cu tine? Care sunt nădejdile tale? Ce informații sunt înscrise în stick-urile tale? Ai și tu traduceri prețioase acolo? Mi-e teamă și de reușită, și dacă reușesc, ce fac de acolo mai departe? Asta a fost tot? Da, poate astea sunt regulile vieții, jucăm toți conform acestor reguli. Ce porți cu tine? De câte ori ai zâmbit săptămâna asta?

 


Spread the love