Skip to main content


Spread the love

Avni Doshi, Zahăr ars, Traducere din engleză și note de Anca Dumitru, Humanitas, 2021

Maternitatea la Avni Doshi undeva în India nu e ceva ușor de asumat. Mai ales că în primul rând a fi femeie în India e dificil. Probabil că o căsătorie aranjată are ca rezultat un copil nedorit și o noră neacceptată de familia soțului. Încă de la primele pagini ale cărții Zahăr ars, m-a dus gândul la Păpușa lui Ismail Kadare (unde Păpușa este căsătorită de către familia ei, undeva în Albania, cu un bărbat pe care nu îl văzuse niciodată și va avea de-a face cu o soacră care se comportă ostil cu ea).

Zahăr ars este un roman autobiografic narat la persoana I. Protagonistele sunt Tara și Antara și împreună trec printr-o serie de evenimente. Tara a fost căsătorită de părinții săi cu un bărbat pe care nu îl iubea. În acest mariaj li se naște o fiică – Antara. În cadrul unei case unde se simte foarte multă presiune și unde tânăra Tara nu se simte deloc bine primită, ia o decizie. Decizia ei va avea efecte financiare negative, pentru că rămâne fără resurse și adăpost din momentul în care pleacă spontan. Fostul soț se recăsătorește și pleacă în America. În ashram unde ajung să locuiască Tara și Antara e un mediu din care nu poți ieși altceva decât cel mai probabil delincvent.

Antara se află la un local și întâmplător un bărbat se așază la masa ei. Astfel îl întâlnește pe Dilip, viitorul ei soț. Se căsătoresc, dar peripețiile cu mama Antarei nu se opresc. Fiica Tarei reușește să se rupă de problemele familiei pentru a-și întemeia propria familie. Își depășește fricile și insecuritățile printr-un bărbat care este mereu prezent atunci când are nevoie de el și care nu-i scoate în evidență defectele, ci dimpotrivă. Are grijă să-i acopere nevoile și să o complimenteze constant. Astfel în căsătoria sa, Antara, primește tot ce nu a avut niciodată: iubire, încredere, respect, reciprocitate, empatie, compasiune și mai presus de orice – eforturi în direcția întemeierii unei familii. Dilip îi oferă stabilitate Antarei, o viață așezată, lipsită de griji, îi înțelege problemele din familia de proveniență și contribuie activ la îmbunătățirea situației. Este un bărbat crescut în America, după cum vom afla și asta face ca educația lui să fie atât de diferită de a Antarei.

M-a fascinat cum Antara reușește să rămână integră, lucidă când își exprimă gândurile, chiar și pe cele mai puțin empatice ca: „Mi-aș dori ca în India sinuciderea asistată să fie legală, ca în Olanda. Nu numai pentru demnitatea pacientului, dar și pentru noi toți cei implicați.” (p.13) fără a fi reținută. Sunt confortabile notele ei de jurnal. Ajungi să locuiești cu ea în camera de lucru, sau în imediata apropiere a mamei sale și nici nu îți poți imagina cum va decurge viața de atunci încolo. Pe la pagina 60 îți spui: cuplul acesta nu are cum să reziste unei asemenea presiuni, cu o mamă care e grav afectată de Alzheimer și care are nevoie de atenție și îngrijire permanentă. Îți spui: vor claca, el nu o va înțelege, o va abandona pentru o viață liniștită, doar e american, americanii nu se complică. Nu se întâmplă așa, ba dimpotrivă, deznodământul este unul cu totul neașteptat și oarecum circular. Anikka, fetița Antarei va avea, cu siguranță o viață diferită de a mamei sale, pentru că ea este o fetiță născută dintr-un mariaj realizat din dragoste, și nu dintr-un aranjament forțat.

Ce am învățat din Zahăr ars? Că trebuie să fii curajoasă și să lupți pentru libertatea ta. Că o căsătorie aranjată este un drept fundamental uman încălcat, dreptul de a alege persoana cu care îți vei împărți viața. Tara este o eroină, chiar dacă Antara nu resimte așa. Dar este cea care a luptat pentru ca fiica ei să aibă dreptul de a alege cu cine să se căsătorească. Poate că dacă rămânea în casa soțului ei cu care o căsătoriseră părinții, în mod tradițional urma să fie căsătorită și ea conform cutumei.

Zahăr ars, aici!


Spread the love
Gabriela