Aksinia Mihaylova, Descheierea corpului, Tracus Arte, 2019
A trecut Buna Vestire
Orașul s-a înălbit
sub privirea corbului.
O femeie udă florile și se uită cum licăresc
penele păsăruicii,
un copil scoate la aer o colivie
în balconul de vizavi.
Într-o zi copilul
va uita să închidă ușa coliviei,
într-o zi femeia
va trece prin peretele de sticlă
al cutiei sale de beton,
ambii se vor întâlni
în spațiul infinit,
un spațiu de cinci metri
dintre blocuri:
când cineva sare în gol,
Dumnezeu îi construiește un pod,
îi aruncă o scară împletită din funii
sau îi trimite o pasăre.
Dar cum să ieși
din peisajul gravat
în ochiul corbului împăiat?
(A trecut Buna Vestire, p. 9)
Ruxandra Novac, Alwarda, Pandora Publishing, 2020
17
Ce îmi plăcea mie cel mai mult, îmi plăcea să merg cu mașina — îmi rupea inima și o făcea strălucitoare. Acum sînt o fată fără inimă, cu luminile de iarnă tăindu-i fața, într-o parcare goală, spre frontieră, lângă magaziile locuite cîndva. E un eveniment acolo, sîntem toți așteptați. Mă gîndesc la tropice, înaintez în aerul verde, la alaska și pădurile ei, pădurile noaptea, animalele lor necunoscute, specii revenite brusc la viață. Îți plăceau animalele, dar oare animalele astea or să îți placă. Mă gândesc la insule, înaintez, e adevărat — lumea e plină de pericole, de care doar stările secunde te pot proteja, legile lor negre, secretate în camere de imersie, de mulți ani. Sînt o fată fără inimă, la o anumită oră a dimineții, coborînd încet din mașină, gata pentru seara de nucșoară, pentru noaptea de diamant.
(17, p. 27)
