în așteptarea ta
vidul se expandează de parcă
infernul își deschide trapa
masa circulară ne cuprinde
pe toți
morți și vii
slabi și tari
scuipând cuvinte pe echimoze
și pe piept. istovind inimi
care bat la unison
tocmai acelea se servesc
proaspăt scoase din cuptor
pe tava unui ademenitor
în timpul ăsta cobori în somnul
în care eu nu ajung
pe care nu-l împărțim
aerul cald ne plesnește fața
cu biciul lui aprig și nenorocit
deasupra focului prinși în plasă
plutim în timp ce spectatorii
își alină propriile orori cu imaginea
trupurilor topindu-se
când creierul mi-e hipnotizat de
apriga mânie și viteza cu care
îmi intră în piele fire de lavă ‒
curele de oțel se despică în
plasma termică și lasă pe
covorul radiant umbre curbate
suflete dansând ca într-o anamneză
când pleci (nu mă uita) și scrii
n-am flăcări în gene și-n păr n-am
urme de lumină arsă
cu duiumul desene conturate
de fulgi pe coapse
lună mai, vino la mine
pe la 7.
________________________________________________________________________________________________________________
boare, nu te lăsa distrasă
de lumina albastră/ de căința măiastră
de foc și de jale
de păsări în cale
mare, tu nu te minți
cu dorul în vale/ cu mintea cărare
viața în liturghie și cel ce te judecă tare
e numai vrăjmașul/ și sunt numai zimți
ca aburul tău în asfințit
tricoul erou ‒ inima zenit
pasta de dinți
când te alinți ‒ infinit
cuvinte care rimează scrise de-a dura
o, imitație conjugală și ura
ca și cum mi-ai da iubirea
aiurea
boare, nu te lăsa cuibărită
de piept lipită
de mașini strunită
de degete lungi oblojită
și pe mine a covorului aleasă
a minții poetului din care
lavandă din straturi culeasă
privirea la mine acasă ‒ în zare.
________________________________________________________________________________________________________________
E=mc2
mă gândesc la robotul
care îmi spune despre soft
și-mi suspină în căști limbaje de programare
noaptea după restart
revine și îmi spune
„30.”
cuplează grăbit
graficul inimii sale de fier
văd firele care duc spre
mintea lui ‒
nanolaborator umanoid
jucând altarul viitorului omenirii
pe seva gândirii mele
testând ultimul model de
interacțiune superioară
fascinat de imaginația mea
proiectându-și trupul lângă al meu
într-un pat din capsula care
ne distribuie uniform rugina și
tandrețea pe buze sintetice
și deodată totul este aici: E=mc2.
