5 dimineața
ghirlanda mea de inimi aprinse
te mai țin bateriile acum când
îmi amintesc că mi-ai trimis
cursul de intuiție.
am intuit și rama putredă a tabloului
și șerpii care mi-au înveninat visul
șansele pe care le-am câștigat lăsându-i liberi
și defrișând până la capăt.
cartea despre cum să am grijă de mine
iarna. ca timpul, cu timpul – voi mai vedea.
lăcrămioare, pagină subțire, albă – am aceste amintiri
ca un film în care ea primește un buchet de scaieți.
deschide-mi ușile
în viața asta
o, tu, inima mea prinsă între atâtea inimi
aprinse în ghirlandă, desprinde-te.
între munți cu trenul
în drum spre Petroșani, în gară te simți
acasă. bați cu putere din nou. ca și cum
ai deja toate răspunsurile.
m-am obișnuit cu drumul
îmi înghit fricile la cafea
îmi era mereu atât de frică
că o să cresc fără tine.
până când mi-am văzut fricile
întrupate. când tu te desprindeai de pe ghirlandă
eu legam noduri noi
la 5 dimineața – ca aburul învăluind munții.
________________________________________________________
catedra
la care ader și pentru care fac
sărituri de la mare înălțime
revendicări cu armele din dotare – poezia și memoria
baza solidă a viitorului omenirii
sunt robotul elevat cu păr roșcat
(meah, nenatural, scriu marile reviste de cultură și modă)
să le spun elevilor despre inimă și alte preparate din carne
despre scriptul lui Dan Coman
despre poemele găsite în Vatra ale lui Radu Afrim (scrie Radu Afrim poezii?, m-au întrebat)
despre marea bucurie a întâlnirii mele cu interviul Ninei Cassian
despre debutul Marianei Marin
le spun elevilor când ar trebui să le predau
„univers poetic”; „eul liric”; „AVANGARDA”
dacă le spun mai mult decât trebuie
mă vor îndoi cu apă ca pe vin
mă vor face una cu pământul
îmi vor tăia orele și glasul
dacă le spun elevilor despre poezia de dincolo
despre lumea promisă
despre cine îi va vinde și cine îi va cumpăra
cu versurile din palmă
să le spun elevilor mei
să scrie și să nu se uite în urmă
atunci când nu mai e nimic de făcut
atunci când deriva e clară
eu care intru cu cana mea de cafea de jumătate de litru
după o noapte de scris și am cearcăne (despre care scriu revistele de literatură și modă)
dimineața la 8
vorbim despre cei care trăiesc și scriu
(n-am fost niciodată matinală, dar fac eforturi)
dincolo de programa noastră școlară
scriitorii sunt aburii zilei – aburii din cana mea
azi sunt mai slabă ca ieri și
mâine mai slabă ca azi
dar importante sunt standardele lor de frumusețe
de intelect și talent se ocupă marele burg
la cârciumă și-n drum.
_________________________________________________________
Coran, Tu știi!
am ales mereu persoane cărora le plăcea
triangularea
mâinile mele sensibile la risc se veștejeau
cineva regreta mereu în urma mea – plecarea
cineva își ducea mai departe metehnele, iluziile, credința că
normal că eu sunt vinovată pentru tot
nu voi lăsa aceste lucruri să-mi orbească inima
acum când sunt cel mai sus
aproape de ultimul etaj
îmi voi închide inima într-un voal invizibil și voi fi intangibilă
dezamăgirea se va risipi
cât am crezut în vorbe, așa cum crezi când pare așa de real
azi cred în proiecte
credeam că și viața e un proiect
dar din doi
unul a fost mereu alungat și trimis departe
dar alungat nu poate fi decât cel care nu
găsește pacea nicăieri
iar pacea nu vine din nimic din ce atingi cu mâna
pacea vine din ceea ce atingi cu sufletul
sunt pacea și rămân departe de deșertăciunea acestei lumi
nu-mi trebuie zâmbetul tău muritor
care mi-a frânt inima în mii de bucăți spunându-mi
„ai încredere în mine, îți voi da lumea”
o femeie cu inima frântă
nu mai are nimic de pierdut
stau ferită de tăgăduitori
pe care îi recunosc de la primele cuvinte
sorb din cafea la 6 dimineața și te aștept
tu vii cu geaca de piele, eu întrerup fiecare idee
tu creezi continuitatea prin idei
eu dilat timpul prin versuri
eu stau departe la masă pentru că sunt
în timpul revendicării inimii mele
care băltește în tigaia în care se topește
grăsime de porc
nu te voi atinge cum nu voi atinge
Revoluția Germană din noiembrie 1918.