noaptea deschid ochii
corespund unui poem
mă gândesc să-i scriu replică
cred că e despre mine
merg mai departe în strofa
cu firele de păr oxigenat (pagina 20)
„depășirea cu orice preț a strategiilor postmoderne”
Alex Ciorogar în Dilema Veche
Destul e destul! scrisese poetul John P. Portelli
mă îndrept vertiginos spre ceva
mă pierd în spațiul camerei mele
așa cum s-ar pierde huila în șemineele din Alaska
revin la pagina 18
găsesc elementul atât de comun și
totuși atât de particular – ploi
a plouat vreo 6 zile pe aici –
e UN POEM despre mine?
când a plouat și când a fost scris poemul
da dar dacă e de la altă ploaie
cealaltă ploaie, din celălalt oraș
dacă a plouat și am fost și eu acolo
sigur m-a prins ploaia pe undeva, cândva
cineva m-a întrebat: despre ce scriu poeții?
chiar acum trece trenul
i-aș răspunde cu un poem
în care mă regăsesc ca personaj
în poemele altcuiva
în ploaie, cu părul oxigenat
noaptea deschid ochii
corespund unui poem
mă gândesc să-i scriu replică
cred că e despre mine
cele mai bune poeme te fac
să-ți pierzi mințile.
________________________________________
era un poem despre o fată și un taxi
ce bine că înghițim tăcerea
ca pe o prăpastie învolburată
mestecați de zimții unui moment de slăbiciune.
închisă pentru că
e timpul să știm
dezamăgirile au luat sfârșit
o altă dezamăgire nu va mai fi
tot ce știam, n-am știut niciodată
dacă sunt și de mi-ai fi spus
m-aș fi dus în Ischia
plutind și citind într-o barcă
investighez viața poemului
cu lanterna. fiecare literă e o cheie
sunt ca în videoclipul lui Ludovico Einaudi
ghețarii se topesc în Antarctica
cu fiecare clapă de pian atinsă
fac apel la salvarea ghețarilor.
tot ce e de gheață să rămână înghețat
iar eu să plutesc cu pianul meu deasupra apei.
______________________________________________________
sufletul meu se înalță ca aburul
desprinzându-se din mine
văd imagini din toată viața
situată deasupra faptelor
nu ești decât micile atuuri de care te legi
pretutindeni schimbarea ta frazată la colț
micșorarea înclinației undelor tale spre frumusețe
se îngrijora că nu arată bine, camera era caldă, cafeaua pe masă.
coperta cărții era senină, ochii lui erau senini
nu-mi mai rămânea decât să-mi acopăr ochii cu voalul
aici și acum etajerele sunt efemere
e ciudat cum un poem îmi întoarce privirea spre el
viața e o zi. Poemul e o situație.
ne scriem reflecțiile pe pietre albe.
repetăm replici câștigătoare pentru
femeile învinse. filme rulate la TIFF
aici viața e lentă și se scrie cam mult
ce pot să mai adaug? scrisori niciodată expediate
adevăruri precum cuvintele blestemate.
