hei, Gabriela,
vino cu mine
în grădina din spate
să îngropăm pulberea de
speranțe, iluzii, regrete,
să îngropăm războiul verbal
să îngropăm războiul mental
să îngropăm războiul sufletesc
vino cu mine
să-ți îngropăm inima
între copaci în pădure
eu știu, Gabriela,
tu ai pierdut jucării în această grădină
lumea te-a pus într-un loc
și a uitat de tine acolo
hei, Gabriela,
vino cu mine
să-ți așezăm poeme
la capul visului tău mort
să îngropăm cercuri infinite
lângă corpul visului tău neînsuflețit
să așezăm o sticlă de Coca-Cola
ție îți place atât de mult
când paharul e plin și spuma
se revarsă amar
ca durerea care obișnuia să te încolțească
noaptea după ce viitorul se
aranja în serii de rochii purtate
am plecat
îmi amintesc
era dimineață
stăteam în autogară
cu destinul răsturnat.
________________________________
lasă-ți genele să ruleze
buchete de lavandă
aruncate în blender
miros de piele arsă
când am ajuns
la mormântul visului meu
pământul era ca
mâinile mele
lopeți mânjite de dor
spintecasem drumuri pentru acest vis
și acum plantam flori deasupra lui
l-aș resuscita
să-l mai văd respirând
să-i mai văd ochii
privirea lui mi se prelinge
pe umeri – garofițe vișinii
să mă ducă în brațe ca pe o fetiță
să-mi spună o poveste
de când nu ai mai dormit,
spune-mi?
de când ai murit
dinainte să mori
când erai în viață
purtai cuvintele mele
în buzunarul de la piept
pe pământ și în cer
trupul tău perfect
acoperă zarea.
