desenam o linie continuă pe geamurile
caselor
în mintea mea
ca atunci când vrei să unești un om cu altul
cu cât încerci mai mult
tot mai mult se depărtează
aleea pe care mergeam e aleea
cu tine
în drumul evoluției noastre
noi nu ne mai privim
timpul trece
mâine vei fi grizonat
în spatele bărbii albe
nu te voi recunoaște
topesc zahărul în cafea și-mi amintesc
un bărbat înalt, cu ochii ca cerul
sub care vreau
ferestre înalte
vreau să te întorci la mine
purtând un sacou în aeroport
un drum cu metroul
vom fi bătrâni
mii de poeme în care ți-am scris
te iubesc
vor fi nisip
viața ta se va fi petrecut cu altcineva
copiii tăi vor fi mari
îi vei căsători. vei plimba nepoții prin parc.
copiii tăi nu vor fi copiii mei
casa ta nu va fi casa mea
mâinile tale nu vor fi în mâinile mele
nu vei mai fi niciodată bărbatul
tânăr, îmbrăcat în sacou,
așteptându-mă în aeroport
într-o țară vecină.
tot ce văd de atunci
e ca prin ochii tăi
și mă-ntreb mereu
ce mai faci tu
pe cealaltă margine a patului
în camera în care te trezești și adormi
și nu sunt eu
dacă spui noapte bună chiar acum
și dacă adormi ușor
dacă îmbrățișarea ta caldă
fără sfârșit
a fost numai de împrumut
și dacă nu cumva am visat
m-am trezit
ibricul pe foc sfâșie
pacea.
____________________________
adevărul va ieși la lumină
în dimineața asta
ca o poezie pe care ai ucis-o în tine
cu ani în urmă
ca o cafea în care iar ai uitat să pui zahăr
ca senzația de bucată de fier înfiptă în
inimă.
__________________________
timpul trece
vântul îmi scade imunitatea
vântul adie curtenitor
când ne lăsăm hainele fricii pe saltea
e deja iarnă
cu sufletul înghețat
ca apa în pahar
înaintez în Vale ca amurgul
pășesc pe sub mâinile tale
care se păcălesc
tot ce e materie dispare
îți apar în față ca o siluetă
la fel ca atunci
cu pleoapele albastre
recunosc
atunci când mi-ai spus ce mi-ai spus
am intrat într-un magazin și mi-am luat un inel cu piatră albastră
m-am dus la prietena mea și i-am zis
că ne-am logodit
a început să danseze în jurul meu de bucurie
mi-a făcut o cafea
și ea și prietenul ei erau fericiți pentru mine
pentru secunde am experimentat cum ar fi dacă
apoi le-am zis
„nu cu mine s-a logodit”
IMAGINILE CU NOI AU MURIT
noi a fost înlocuit de alți doi
nu te recunoșteam
am căzut într-o groapă pustie – ani lumină
m-am plimbat pe toate străzile din oraș
o noapte întreagă fără țintă
de atunci am știut că nimic nu va mai fi la fel
am suferit o mare pierdere
nu am știut ce să fac cu suferința mea
am scris pagini pe care le-am îngropat.
