De când m-am relocat înapoi pe meleagurile natale, am tot fost îndemnată de alții și de vocea mea interioară să merg la Planeta Petrila, am tot evitat, am tot bâjbâit, dar uite că zilele astea (fix într-o zi toridă), am reușit să ajung. De la Petroșani la Petrila nu faci mult pe drum, exact vreo 5-10 minute, cobori la intrarea în Petrila, mergi ce mergi și… te mai îndrumă și localnicii (foarte de treabă) dacă nu știi, ca să ajungi pe spațiul generos al fostei mine. Mai precis, trebuie să ajungi între Venus și Marte, acolo unde e poziționată Planeta Petrila.
Aici, artistul Ion Barbu alături de alți artiști, voluntari și oameni de bine au animat, reorganizat, desenat, colorat, scris pe pereții ruinelor fostei mine, adus elemente ca mașini, locomotive, scări, cizme, lopeți și alte elemente decorative ca să aducă la suprafață subteranul într-un mod ironic, metodic, practic, pragmatic, sarcastic și realist.
Pe Planeta Petrila am găsit acest Yellow Subteran și pe John Lennon în geamul acela rotund, îl vedeți deasupra mea. Bătea vântul, era soare, cerul albastru și realizam că în acest spațiu, arhitectul/ designerul Ion Barbu, a făcut din sarcasm o valoare în sine, din ironie o metaartă și din ruine – un spațiu unde oricând pot avea loc expoziții, concerte, festivaluri de teatru și tot felul de interacțiuni artistice. Dar, hei, tot aici am aflat și acum știu „Clasa muncitoare merge în Paradis.”
Nu spun mai mult, vă las cu fotografiile și cu credința că vă veți face favoarea să vizitați acest loc care vă va imersa în lumea poeților, artiștilor, scriitorilor și minerilor, desigur.
