mi-am revizitat castelele bântuite
la unele construiesc de zece ani
ca un fermoar stricat
pe care încă îl mai ții prin casă
încercări de repunere a navei scufundate
înapoi deasupra apei
să mai plutească încă o vară
lămâi ce nu se usucă niciodată
ei nu pierd amintiri și nu plâng în mări și oceane
se storc pe rând și se sorb unii pe alții
din pahare pline de gheață.
dimineața când nu s-a luminat încă
traversez apele cu o barcă
dar vara asta au secat apele și-n loc de apă
ne-au chemat să umplem albiile râurilor
cu versurile poeților.
îmi torn cafea în cană
la ivirea zorilor
când totul tace
și oamenii dorm
și aud cum florile se deschid
în timpul păcii.
