Descopăr narativitatea confesivă irezistibilă, emoționantă, înăbușitoare și grandioasă a romanului Mary scris de Aris Fioretos. Topicul pune în prim plan protagonista demnă de ecranizat. O tânără pe nume Mary. Ea află că există lumi paralele care propun sisteme de viață bazate pe principiul tăierii libertăților umane și tortura ca modalitate de a obține informații și unde poți sfârși închis fără vină. 15 zile petrecute într-un liant feminist ca o ploaie caldă continuă, ca să ajung să îmi pun problema imposibilității de a-mi continua viața, dacă romanul Mary de Aris Fioretos, nu are să-mi furnizeze conținutul cu care deja mă obișnuisem. Preț de 295 de pagini, am rămas alături de splendida poveste a lui Mary care supraviețuiește în condiții vitrege în ciuda persecuției, a durerilor, a infernalelor controale și a tuturor metaforelor menite să acopere gravitatea unor practici din penitenciar: „în Cer”; „Invitația la Ceai”; „Prăjiturile” sunt figuri de stil asociate sesiunilor de lovituri peste tălpi și violului.
Mergem mână în mână cu o distopie în care mieii sunt aleși pentru a fi sacrificați, la fel de bine ar fi putut fi aleși pentru a fi mângâiați. Mieii sunt întotdeauna femeile, iar torționarii – bărbați. Rase în cap, legate de pat cu perne pe cap, obligate să mărturisească ce nu au făcut. Îmi amintește mult de Povestea slujitoarei a lui Margaret Atwood. La fel de lipsită de apărare ca Maria biblică, Dimos absentul, nu poate fi comparat cu Iosif. Un cuplu separat, dar nu dezbinat, pentru că cel puțin Mary îl cheamă, îl simte, și îl cere pe iubitul ei. Fioretos demitizează legea iubirii sau a salvatorului-erou pentru că oricât am crede că ar funcționa telepatia, iubitul lui Mary mult așteptat pare o iluzie în Grecia anului 1973: „Timpul trece. În jurul prânzului, gardianul mai în vârstă vine după mine. Nu-i pasă că fața mea e cleioasă de sudoare și murdărie. Sau că gem. Trece degetele peste buze, ca și cum ar fi un fermoar. Inspectorul Lamas l-a trimis. Durează o veșnicie să ajungem până sus, în Cer – treptele par să fi devenit mai multe și dublu de înalte. Ghemuită pe o gaură de closet, simt imediat cum apa îmi inundă trupul. Mă spăl cât pot de bine. Unghiile îmi sunt negre, pielea capului mă mănâncă. Abia după o vreme îmi amintesc de pântec, că sunt gravidă, și jur că asta nu trebuie să se mai întâmple niciodată.” (p.61) Între episoadele de frică femeile încarcerate se pot gândi la viața trecută, amintirile-flashbacks au rolul de a obține efectul de evadare din realitatea dictatorială. Familia și iubitul sunt câteva dintre punctele de oprire ale protagonistei, textual alternanța timpurilor aduce un plus de vitalitate textului și un interes amplificat: „Zăcând în celulă, visez la Marea Neagră. Mama era doar o copilă când ea și fratele ei au fugit undeva la țărmul ei. (…) acum pășesc în mare.”(p.66); „După încă două lovituri, cineva îmi apasă genunchii ca să nu mai pot să mă răsucesc. Frânghia mă roade în jurul gleznelor, eu smucesc sălbatic din mâini și din picioare. Undeva în gură am sânge; muci și sânge curg în gât și mă îneacă. Samariteanul scoate repede călușul. Invitația la ceai nu pare să se mai termine.”(p.70)
Mai departe acolo unde sunt mutate femeile, electroșocurile sunt aplicate de către Vânzătorul de Fiare, un medic care explică procedura și convulsatorul introduce curent în corpul victimei. Detalii în plus nu poate afla de la Mary. Însă Mary află detalii care ar avea o anumită greutate într-o lume democratică. Că ei i s-a conferit o identitate falsă, că Vânzătorul de Fiare, medic ar trebui să vindece pacienții, nu să-i electrocuteze. Electroșocurile nu ajung până la copilul din pântecul ei. Dar de fiecare dată trăiește senzația că ceva în ea a murit, caută să-și protejeze copilul. Tortura nu se oprește niciodată.
O figură iconică, puternică, dură, capabilă să îndure orice pedeapsă, spirit de jertfă, Mary uimește toată închisoarea cu blândețea, vorbele bune, autocontrolul și tehnicile de autoapărare la nivel extrasenzorial, ar putea fi conducătoare de batalion, la cât de sus ține stindardul capacităților sale. Reușește să ascundă sarcina, manipulează, fabrică tăceri, se preface, și în cele din urmă își acceptă destinul crâncen, ia o decizie cerebrală ștergându-și atașamentul și emoțiile, își provoacă singură avortul. Cine va fi lângă femeia îndrăgostită? Cum își amintește conceperea copilului? Cât îi lipsește tandrețea relației cu bărbatul ei? Toate astea rămân bucăți din viața ei trecută. Pentru că se va adapta. Niciodată un sistem totalitar nu va admite dragostea, unitatea și fidelitatea. Chiar și o mandarină în acest loc este o mică bucurie, o mică plăcere. Orice plăcere o menține umană, atunci când dispare totul și e pe punctul să îi fie dizolvată și identitatea reală. Mary nu poate fi dizolvată.
Trece pe insulă într-un loc izolat, un soi de peșteră. Aici va avea timp să reflecteze și să sângereze din abundență un copil conceput dintr-o mare dragoste. E un copil care i se macină în palme protejat excesiv până când o tijă trebuie să îl străpungă cu mâinile mamei sale. Mâinile lui Mary care e gata să moară decât să-și crească copilul în iadul dictaturii. Orice valoare umană se aplatizează în lipsa libertății și Mary știe. Nimeni nu-i mai strigă numele, și-l pronunță singură pentru a nu uita cine e. Femeile aduse în închisoarea de pe insulă au rolul de a spăla și a curăța celulele, iar decadența femeilor, mai ales cea a lui Mary care afară era o tânără studentă, o femeie educată, ei îi este cu mult mai greu să îndure acest tip de tratament dezumanizant, dar are abilitatea să înțeleagă obiectiv ceea ce i se întâmplă.
Probabil că am să-mi târșâi pașii melodramatic cu intriga alături. Aris Fioretos este un sculptor rafinat al narativității, și nu poți să-ți treci zilele fără să te întorci la un soi de comuniune de gen cu femeia creată de el. Nu este o lectură de o vară, este o lectură de o viață înfățișând tragedia de a fi femeie și expusă celor mai intense atrocități în fața forței fizice masculine și a istoriei nemiloase. Talibanii lui Mary sunt și ai noștri. Închisoarea lui Mary e și a noastră, a celorlalte.
Aris Fioretos, Mary, Traducere din suedeză și note de Elena-Maria Morogan, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, București, 2017;
Aris Fioretos, Mary, aici!
