- Robert Vladu (n. 15 noiembrie 1998, Craiova): A urmat cursurile Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, unde și-a dobândit primele experiențe artistice. Pasiunea pentru muzica clasică, teatru, dans, pictură, artă, spiritualitate și poezie le are din copilărie. Înscrierea la Actorie i-a dat ocazia de a participa la casting-uri și a reușit să fie colaborator în spectacole de teatru ale Teatrului Național și ale Operei Române din Craiova. Robert Vladu este absolvent al Facultății de Litere, secția Actorie, din Craiova și este actor la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani. Colaborează cu instituții de cultură importante din Cetatea Băniei și se implică activ în viața culturală a Craiovei, participând la cenacluri de poezie, cluburi de lectură, workshop-uri și festivaluri culturale. A publicat versuri în revistele Mozaicul, Teleormanul literar, Planeta Babel, Literadura, Ficțiunea, Parnas XXI.
Cele două cărți ale lui Robert Vladu Sub negrul ceas al blândei nopți (Brumar, 2020) și vrabie (Brumar, 2022) dau două direcții interesant de discutat ca paradox al temelor și motivelor romantice actualizate și updatate până în punctul neoromantismului și apoi migrarea ușoară către modernism cu accente pe ludic și ușoare inserții de biografism. Cu patos și virilitate, despre triunghiurile amoroase, mă face să mă gândesc la cartea lui Anaïs Nin, Delta lui Venus (Humanitas, Traducere din engleză și note de Alina Purcaru, 2021), și la film, la scena triunghiului amoros, la dezamăgirea pe care protagonista o resimte atunci când partenerul ei o trădează cu o prostituată. Există ceva nobil în dragostea din poeme și ceva orbitor de frumos, așa cum sunt toate iubirile imposibile ale marilor romantici și neoromantici. Ideile de aici se întind ca niște lame fine, abundă erotismul, așa încât nu știi dacă e vorba de vreun gram de suflet din cele 21 de grame de suflet cât aflăm că ar cântări, pare că iubirea e carnală, hedonistă și nu neapărat de ordin spiritual, adică dorință 100%. Când dispare dorința, moare iubirea, mor poemele, se pleacă și se vine, se stă și se fuge.
Hedonismul luminat al lui Robert Vladu face vraiște lirica, mai ales acolo unde se discută detaliile intime, metaforizat și consistent formulate ideile erotice funcționează coerent și obsedant, la fel ca scrisul lui Anaïs Nin poemele erotice sunt punctul forte al acestui poet (desi poemele erotice sunt dificil de scris cât să nu fie clișee și nici să epateze). Bară la bară cu entuziasmul, bară la bară cu mijloacele de efervescență și imensități stilistice, poezia din aceste două volume deschid ceruri diferite, accesează stele pe care le pot coborî pentru cei muritori. Este un poet pe care îl voi urmări, mai ales pentru că vocea sa, desi în curs de a se contura, câștigă tot mai mult teren. Indiferent ce va face, cred că va rămâne alături de poezia lui și mai cred că următoarea sa carte de poeme va fi scrisă cu tupeu în limbaj contemporan, specific poeziei contemporane. Sunt aici pentru a-mi da peste mâini dacă greșesc și tot aici voi fi să aplaud la scenă deschisă dacă se dovedește că am intuit corect. Beau un pahar de apă în cinstea acestei descoperiri și vă las cu două poeme din noua eră (pe care o anticipez) a poeziei lui Robert Vladu publicate în revista Planeta Babel:
***
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________încă se vând jucării de război
soldați în două culori stau amestecați în găleată
au ocazia să simtă pentru puțin timp
pacea camaradului de altă culoare
în salata orientală din plastic mai sunt și tranșee
tufișuri și copaci și tunuri și rachete
steagurile flutură combinații de culori care nu există
o adevărată echipă a două legiuni străine
rafturile se golesc de la o zi la alta
oamenii uită că nu cumpără mâncare
când ajung acasă le dau copiilor
doar o deschidere de capac și explodează
mama îi cheamă la masă nu vine nimeni
se duce după ei. pe aici nu se trece
încearcă să ajungă înapoi pe aici nu se trece
tatăl privește știrile nu e vorba de țara lui
doar niște copii ar face un război
Dumnezeu stă în sală și râde de actori
râde cu atât de mult drag
își cumpără primul bilet la fiecare spectacol
chiar dacă l-a văzut de la începutul repetițiilor
îi imploră pe preoți să Îl învoiască de la Liturghie
e nerăbdător să intre în teatru
pregătește recuzita aprinde reflectoarele mătură scena
stoarce mopul și o ia de la capăt
cineva se așază mereu pe locul lui rezervat
dar nu se supără poate să stea pe scări
îi aude pe actori cum se ceartă nu au răbdare
El știe mai bine nici El n-a avut mereu
atelierul vieții s-a mutat în teatru
nu știe dacă să plângă sau să râdâ
aici se simte mai El ca niciodată
„arătați-Mi unde am greșit”
„arătați-Mi cum se face mai bine”
