te-au luxat
de câte ori ai ajuns
să printezi speranțe ți-ai găsit noi scopuri
ai uitat idei vechi
ai ieșit din închisoarea iluziilor
încă nu ai găsit un spațiu sigur
încă îți ești contondentă ție însăți
ești chiar tu așezată în fața ta
înapoi la tine ca și cum
te-ai uitat tu pe tine
de abandon te temeai?
de înlocuire te temeai?
totul s-a întâmplat deja
a trebuit să fii forțată să ieși
dar a meritat
te-ai trezit?
_________________________
a trebuit să cobor
la 300 de metri în subteranul sufletului meu
și să-mi vorbesc despre sentimentele mele
despre cum m-am simțit azi, zilele trecute, viețile trecute
știi am fost în multe locuri crezând că mă voi regăsi pe mine
dar vine rândul împăcării cu mine
ca o reîntoarcere în țara în care totul e deja făgăduit
visai să te iubească cineva
dar nu știai ce e iubirea
așteptai ceva mai bine
credeai în oameni, dar niciodată în tine.
zidurile din hârtii ne permit să ne prefacem
preocupați de nocturne
voi ști încotro să-mi îndrept pașii
și când cad am să-mi dau mâna din nou
ești pierdut. stai așa pe o bordură aplecat.
și câteodată de nicăieri apare
o minune. începi să-ți spui alte povești
îți schimbi toată viața.
____________________
oameni care cred că le vei aparține pentru totdeauna
culmea e că te fac și pe tine să crezi
că nu poți înainta cu barca ta construită din greu
fără ei. nu pentru că te vor
ci tocmai pentru că nu te vor. și tocmai pentru că
te fac să crezi că
le vei aparține pentru totdeauna
indiferent de obsesiile lor, plecările lor, revenirile lor,
joculețele lor. dar tu te trezești într-o dimineață
și cumva, într-un fel, soarele a răsărit
e liniște, orhideea albă a înflorit și pur și simplu
persoana care îți lipsea nu îți mai lipsește
îți amintești de un abajur Ikea care îți plăcea tare mult
într-o casă cu pian, ești recunoscătoare și poți spune
că e un fel de restart.
