Skip to main content


Spread the love

mi-am spus ce bine că nu mai ești

ca să mă urăști

ca o mână arsă pe o inimă arsă

ai crezut că ai câștigat

dacă ai dezertat

pe mine nu mă impresionează

o viață arsă

nu am fumat, dar știu

o țigară din care tragi de 4 ori

ajunge la capăt.

_______________________

toată viața mea

am tremurat

în fața celor ce m-au amenințat

în fața celor ce condiționau că vor pleca

în fața celor ce mă mințeau și mă trădau

în fața celor ce dezintegrau în mine

oră de oră tot ce construisem în ani

toate motivele existenței mele și îmi luau

rațiunea de a fi

poate că de asta azi îmi place

un ceas deasupra ușii

aceleași ore azi

înseamnă altceva pentru mine.

____________________________________

mi-ai amintit de un mai vechi episod

când după o discuție când făcusem deja tot ce se putea

plecam cu înțelegerea că

nu sunt a norilor și a vântului și sunt și eu un om

care nu merită acele cuvinte, acele fapte, acele conveniențe

mi-ai amintit că încrederea se câștigă

mi-ai amintit că iubirea se câștigă

că eforturile fac diferența că „te iubesc”

înseamnă sunt aici, voi fi aici, te voi însoți

în timpul durerilor tale, în timpul bucuriilor tale

și mai înseamnă eu te cred, eu te înțeleg, eu te apreciez

sunt aici și voi fi aici ca să te ajut

tu-mi ziceai că astea sunt tâmpenii

că nu vei fi aici pentru totdeauna

la ce mă aștept și ce mai vreau

cam orice salt aș fi făcut era un fel de salt mortal

toată lumea îmi spunea cât sunt de frumoasă

tu îți alegeai victimele și urmai un tipar

și n-am știut, de unde era să știu?

________________________________________

opțiune

a cincea pe listă

și încă se mai poate

cu teatru

cu minciuna

cu manipularea

o carieră excepțională pe scena vieții

senzație de vomă

între minciună și adevăr e o graniță fină

ce-ai văzut nu e ce ai văzut, draga mea

ce-ai auzit nu e ce ai auzit, draga mea

cred că am trăit și asta ca să îmi dau seama

că pe cine ajut eu

mă va lăsa la greu

că pe cine am salvat de 4 ori

și-a luat lopata să mă îngroape

tot de atâtea ori

tu nu-ți căutai o iubită

îți căutai o barcă de salvare

a plouat mult, știu

dar uite că a răsărit și soarele

a nins mult peste iluzii

mai e o iarnă și vine

sufletul meu înapoi în corpul meu

după o lungă excursie.

________________________________

egoism

toxic precum cauciucul ars

toxic aidoma cerului în flăcări

toxic precum războiul pentru teritorii

toxic la fel ca războiul pentru religii

toxic întocmai cum e războiul pentru că nu e așa cum vrei tu

toxic pentru că tu crezi că ești special și ți se cuvinte tot

toxic la fel cum e Cernobîl

toxic precum o mână plină de spini

toxic precum o plantă care otrăvește toată grădina

în care am plantat flori frumoase.

toxic până la capăt.


Spread the love
Gabriela

Close Menu

Arhive