Skip to main content
Spread the love

Nucleu permanent

Am stat în stare de șoc ore nereușind să fac foarte multe lucruri. Când eram în fața noxelor care se ridicau până la cer și acoperind cerul au explodat în capul meu o serie de amintiri care curgeau ca niște picături fine de apă acoperindu-mi acvariul cerebral, umplându-l și îmbibându-i pereții buretoși, intoxicând totul. Nu mi-am amintit de oamenii care m-au iubit, ci de oamenii care aș fi vrut să mă iubească. Mi-am amintit de oamenii cu care am vrut să-mi întemeiez o cetate, un drum, un castel, o căsuță mică și fericită. Și uau, deodată parcă pe acest val imens de fum se ridicau capetele lor acoperind cerul pe jumătate. Și-mi făceau cu ochiul, urmat de clipit obsesiv-compulsiv, persiflant.

Când ești într-o situație limită, ard pădurile, se apropie focul de casa ta, nu e cazul să îți faci procese de conștiință și să te biciuiești. Din relațiile alea melodramatice pe care nu mi le mai doresc, am rămas cu un fel de vulnerabilitate imensă, că așa rămâi în urma unor traume, și nu răspund la rău cu rău, nu din motive etice, ci pentru că ceea ce pe mine mă face să mă simt rău și vine de la celălalt mi se pare lipsit de inteligență, logică, empatie, diplomație și respect, adică tot ce nu vreau să conțin. Cred că cel mai tare m-a enervat eschiva. It is ok, nu am chiar 7 diplome și contul doldora de euro pentru că astfel mă iubeai (oh), dar o poți spune onest, nu pretexte jalnice. Ca să rămânem în relații oricum la fel de înțepate, dar cu mai puține sechele. Nu vom sta ipocriți să ne mințim că a da sunt în perfectă armonie cu toată planeta, pentru că nu ești, nu sunt, dar măcar putem încerca un exercițiu de sinceritate, nu-i așa?

Relația include o serie de ingrediente, și nouă nu ne-a reușit prăjitura aia pentru că nu am avut nici ingredientele de bază și nici pe cele secundare. Și dacă suntem numai lupi. Și dacă doar ne adulmecăm? Și dacă par doar un căpuț simpatic și nu-mi acorzi un piculeț de atenție să auzi ce zace în căpuț? În cele mai multe dintre zile vulnerabilitatea îmi dictează câteva sonete care mă fac să mă simt foarte useless și care îmi taie respirația. La fel cum mi se taie și când încă văd vreun fost concetățean al lumii mele, dar e irelevant de fapt. Fiindcă cel mai probabil suntem ceva miliarde pe planetă și chiar nu are niciun fel de dimensiune eternă alegerile unuia sau altuia și cumva n-ar trebui să se mai simtă ca o ardere. EGO.

Dar e în regulă să suferi și să încerci să înlături elementele care îți aduc suferința. Nucleul permanent: „nu există nucleu permanent”, cum bine a zis cine mi-a zis într-un mai însorit într-o cameră însorită, la mine. L-am contrazis: ești nebun, sigur că e, acei prieteni care rămân lângă tine orice s-ar întâmpla. Ghicește ce s-a întâmplat cu nucleul din capul meu. Ca o minge de miez pe care o scufunzi. Dezamăgirea. Dezamăgirea e foarte în regulă, pentru că din ea înveți că iluziile nu sunt realitate, iar realitatea nu e mereu prietenoasă. Suntem niște roboți programați să se sfâșie? De ce nu ne-am dat șansa să nu ne abandonăm? Am plecat dintr-o țară în alta, dintr-un oraș în altul, am plâns în spatele ușilor închise. Crezi că am spus vreodată cât de mult doare tot fake-ul ăsta de power? Nu.

Am mizat pe faptul că nu aveam cui și pe faptul că vrei alianțe cu femei ca Xena, nu cu Gabriela. Nu am învățat nimic din toate astea. Erau doar orgolii și lupta pentru locul cel din față, rețeaua socială perfectă. Îmi pare rău pentru permanenta înlocuire, la fel cum îmi pare rău și pentru că nu ne vom mai revedea vreodată. Dar iată-mă cum mă îndrept înspre un loc frumos, fără foc, o mare pe care să plutesc și să cânt. N-am încercat niciodată, nu știm dacă ar fi mers, dar nu mă întorc la acest gând. Închid ochii. Sunt departe de suferință. Pa fum! Răsucesc batista unui soare și mă agăț de marginea piroscafului, trec la panoul de comandă. E important să știi la finalul zilei cine ești, și de ce, și unde te duci. Îmi plac mult rutele neconvenționale, oamenii care au conștiință. Înaintez cu piroscaful pe Dunăre.


Spread the love