La 7 dimineața în debaraua mică, gemuleț acoperit de un pantof pentru bijuterii, creioane colorate și pernuța umplută cu lavandă – agățată, scoica pe care mi-a adus-o Zian din grădină. Norii care se revarsă, ploaia care îmi apasă în rădăcinile firelor de păr gri. Obișnuiam să fim împreună pe străzile din oraș, prin parcuri în casa mea și a a ta, eram copii și credeam că putem înfrunta orice, chiar și dorul. Mâncam cipsuri în fața blocului și ne țineam de mână. Stăteam pe bănci, nu în restaurante de lux, ne răsfiram părul întinși pe trotuar și făceam glume pe care le credeam ale noastre. Flirturi cu nimeni, nu ne interesa nimeni altcineva, dădeam viață unui suflet, unul și același, o suflare diferită de tot ce aveau alții. Învățam bine la școală și când plângeam veneam unul spre altul cu ursuleți de pluș, brățări și inele, și nu aveau o valoare specială, dar pentru noi aveau.
Pe urmă ai devenit Cineva și eu am devenit Gabriela. Mi-a pierit zâmbetul, mi-a pierit vocea, deși mi se spunea Vocea poetică. Vocea poeziei. Deși am auzit aplauze în fața lumii, deși am văzut admirație m-am întors întotdeauna singură în camerele de hotel. Îmi aduceai flori și mă țineai în brațe când eram supărată, îți aduceam portocale când erai bolnav și veneam până la tine pe jos. Într-o zi am văzut trenul plecând cu tine. Te-ai pregătit atâta pentru admiterea la facultate. Trenul șuiera pe linia ferată, munții înconjurau șinele de tren. Mă făceam mică pe un scaun murdar. Priveam spre zări. Plecase trenul cu tine. Am urcat pe pasarelă să văd de acolo toate vagoanele pline ochi cu cărbune.
Mi-am cumpărat singură flori. Am mâncat singură portocale. Veneam în fiecare zi la gară când coboram de la liceu. Plecări-Sosiri. Trenuri anulate. Luam foi din geantă și scriam ceva ce ar fi putut să te aducă nu în oraș, ci mai aproape. Nu mai eram fata din orașul potrivit, nu mai eram fata frumoasă, nu mai eram fata bună, nu mai eram leagănul-sprijinul.
Te sunam îți spuneam cât de dor îmi e de tine, și îmi era. Voiam să vin acolo și am venit. Cu altcineva, tu cu altcineva. Noaptea în orașul tău cel nou se clătinau copacii, vibrau ființele trecute, treceam și noi. Când ți-am atins geaca am știut că m-aș putea scufunda iar în tine, dar știam că nu ne-am hazarda cu mâinile noastre legate. Am scris la logodna ta cântecul „logodnica ta”. L-am cântat la un cenaclu literar sperând că vii și tu, ca atunci când ai jucat un one-man-show, eram recent venită în oraș și am decis să văd cine ai devenit. Ai jucat toată piesa privindu-mă și ai venit la masa mea apoi spunându-mi că vrei să fim iar împreună. Prietenii noștri îmi spuneau să te iert. Dar de când a plecat trenul în locul meu se așezase o batistă, nu era a mea. Am plecat singură.
Cerul afară era senin, stelele m-au condus până la taxi și odată cu muzica mi-am uitat durerea. Când te revedeam aveam un soi de bucurie amestecată cu durere. Și simțeam că nu pot să îndur cantitatea de suferință pentru dramul de bucurie. Simțeam că ceva iremediabil frumos s-a încheiat și eu nu pot să repar asta. Sau poate mi-am permis să am alături bărbați mai frumoși, așa cum tu ai început să te vezi cu alte femei. Începea un fel de „I can too”. Și am tot ținut-o așa până când ne-am văzut la Cafeneaua Frei din Târgu Mureș. Până când a apărut în pântecul meu un bob de lumină și tu aruncai inele pe degetele ei. Eu am rămas cu lumina, tu ai pierdut inelul.
Ce crezi, ar fi mers între noi? Cred că nu. Îmi lipsea că tu nu scriai. Îmi lipsea că nu erai cât de mult îmi doream să fii, că aparent evoluai, dar intelectual involuai. Ce s-a întâmplat cu fata naivă pe care ai lăsat-o acasă? Te vedeam în oraș pe afișe. Eu eram pe alte afișe. Cu sufletul meu gol ce am făcut? Dar tu cu al tău? Nu-mi reneg neajunsurile, și-ți cer iertare pentru ele, deciziile mele proaste care te-au afectat. Am fost prizonieri într-o iluzie. Ne-am făcut mari. Nu am mai vorbit cu tine, dar acum știm cine suntem și nu ne mai rănim. Trăim pentru artă. Dacă aș vorbi cu tine, aș râde de toate dramele, exact cum aș face-o cu oricine altcineva. Ca despre niște personaje despre care am auzit, ca și cum aș bârfi.
