Una dintre revelațiile în materie de romane poetice citite în ultima perioadă, și care se situează pe locul imediat următor după Mary de Aris Fioretos, este Djuna Barnes, Pădurea nopții, traducere din engleză și note de Luana Schidu, Colecția Raftul Denisei coordonată de Denisa Comănescu, Humanitas Fiction, 2017. Am purtat-o după mine către Alba Iulia și acolo de îndată ce am poposit la Hotel Cetate, am urcat cu liftul în camera mea de la etajul 9, am descuiat ușa, mi-am aruncat lucrurile pe primul fotoliu, m-am apropiat de fereastră și am avut surpriza să observ că am parte de o panoramă superbă cu turle și blocuri însorite, am deschis larg fereastra, ca atunci când am urcat scările pe digul Mureșului în Târgu Mureș, am ajuns deasupra și am descoperit un râu imens care curgea liniștit, în camera 911 am găsit o liniște deplină, ermetică, pereți albi, patul alb, am deschis o carte la fel de nobilă precum spațiul în care ajunsesem, Pădurea nopții m-a făcut să-mi amintesc despre niște lucruri pe care credeam că le uitasem, iar vocea din prefața semnată de T. S. Elliot din 1937, este vocea unui cititor cu care să-ți omori singurătatea, T. S. Elliot a avut curajul să fie vulnerabil în fața acestei capodopere, mi-a dat curaj să parcurg cartea fără teama că aș putea să nu fiu demnă de ea, el avertizează: „Există riscul să te aștepți ca alți oameni să vadă, citind pentru prima dată cartea, tot ce ai ajuns să percepi tu în timp ce ai stabilit o intimitate cu ea (…) spuneam că ea i-ar „captiva în primul rând pe cititorii de poezie”.” (p.7)
Pasajele presărate cu metafore și fragmentele acoperite de emoție și reflecții existențialiste, acestea sunt ingredientele de succes ale prozei lui Djuna Barnes. Felix este protagonistul în jurul căruia se învârt toate cele bune și cele rele, ca în jurul planetei cu inel: „În căutarea unei comédie humaine, Felix întâlnise oameni excentrici (…) La începutul vieții sale Felix se insinuase în lumea circului și a teatrului. Într-un fel acestea făceau legătura între emoțiile sale și lumea superioară, de neatins, a regilor și reginelor.” (pp. 23-25). Bancher, cu o viață aparent aranjată, tot ce îi lipsește este o femeie care să-l iubească și pe care să o iubească. Umblă după Robin Vote, o femeie de 20 de ani, ea nu e de găsit și ca din întâmplare o întâlnește. Robin și Felix devin cuplul emblematic al societății, acei doi oameni perfecți, tineri și prosperi. Maternitatea impusă este testul pe care Robin trebuie să îl treacă: „Robin se pregătea pentru copil cu singura ei putere: un calm cataleptic, încăpățânat concepându-se însărcinată înainte de a fi; și, bizar conștientă de un teren pierdut din ea însăși, începu să iasă, să cutreiere zonele rurale, să călătorească cu trenul, în alte orașe, singură și absorbită.” (p.60) Iată că Djuna Barnes demitizează maternitatea și construiește o situația din care deducem că maternitatea este, probabil unicul impediment în calea fericirii femeii și implicit a cuplului. Pentru că nimeni nu i-a spus lui Felix că femeia ar putea fi dezinteresată de ideea de a deveni mamă, el pornește în această relație cu ideea că în primul rând femeia asta își dorește și că menirea ei este de a-i naște lui copii: „ (…) stând în picioare în mijlocul podelei, ținând copilul în sus, ca și cum aș fi vrut să dea cu el de pământ; dar îl puse jos cu blândețe. (…) – Eu nu l-am vrut.” (pp.62-63).
Nora Flood este următoarea cucerire a lui Robin Veto și în mod curios toată lumea din acest motiv începe să o spioneze pe Robin odată cu emanciparea ei și plecarea de la Felix. Ea are alte legături și cu alte persoane. Există personaje-ghizi spirituali în evoluția lui Robin care este o femeie în continuă căutare a unui echilibru și a libertății pe care și-o pierduse în căsătoria cu Felix. Robin își joacă cartea revenirii în casa Norei, un salon unde se adună artiști și scriitori. Relația profundă cu Nora o împlinește pentru că emoțiile lor sunt extrasenzoriale și au o capacitate de a comunica telepatic.
Djuna Barnes radiografiază și psihanalizează relația heterosexuală Felix-Robin; și relația lesbiană a cuplului Robin-Nora. Situațiile traumatice sunt notate cu o eleganță desăvârșită și frumusețea limbajului redă o tornadă de lumină în care ne trimite textul. Este o carte a înțelegerii, a înțelepciunii, a sincerității, a lumii pur interioare a omului. Libertatea personajelor din Pădurea nopții este extraordinară, pentru că această rețea de indivizi inteligenți și frumoși, dar defecți, este ca o familie, toți cei din afară judecă pentru că nu iubesc, iar cei din interior garantează libertatea în cerc, pentru că înțeleg că numai cine iubește oferă libertate.
Problema somnului este chestionată de unul dintre personaje plecând de la subiectul lui preferat, noaptea, mi-a amintit de cartea Trei istorii metafizice pentru insomniaci: „te-ai gândit vreodată, spuse doctorul, la polaritatea ciudată a unui timp sau a altuia și la somn? Somnul ca un taur alb măcelărit. Ei bine, eu, doctorul Matthew-Forțosul-grăunte-de-sare-Dante-O’Connor, o să-ți spun cum ziua și noaptea sunt legate prin divizarea lor.” (p.94)
Dar nu am să spun mai multe despre ceea ce mi-a înălțat zborul, sau despre ce mi-a înlesnit înaintarea pe ape, veți descoperi singuri. Pădurea nopții nu este o carte pentru toți, ci numai pentru cei care își permit să viseze.
Pădurea nopții, aici!
