Sunt fericită. Deși am în piept un mare dor. Singuraticele. Despre Singuraticele vreau să vă vorbesc azi. Era duminică, 11 octombrie 2020, h.19:26. Mintea mea rula în gol, pandemia ne bântuia ferestrele, trăiam într-o atmosferă dezolantă, când brusc îmi verific mailul și găsesc de la Anca Zaharia: „invitație la Singuraticele!”. Era ca o luminiță într-un întuneric-beznă. Orice mi-ar fi propus Anca, aș fi acceptat pentru că știu cât de eficient am colaborat pentru Poezie călătoare II. Am acceptat și am știut că asta presupune să răscolesc în trecutul meu și să mi-l asum. Nu mai avea să fie poezie, nu proză, ci o poveste de-a mea, în care eu sunt personajul principal, ceva desprins din inima mea, iar eu știu câte doruri și câte goluri sunt acolo. Așa că mi-am preparat o găleată de 3 în 1, am adus lângă mine cutii cu obiecte-amintiri, șervețele și m-am aplecat asupra trecutului în scopul de a scoate la suprafață, așa cum mi-a scris Anca „un mesaj de încurajare către femeile care sunt singure şi cărora li se pare că e sfârşitul lumii pentru că în lipsa unui partener nu pot să creeze şi, implict, nu pot să existe ca fiinţă întreagă, capabilă, de succes.”.
La un an de la discuția de pe mail, visul s-a realizat și a apărut antologia de eseuri Singuraticele la editura Neverland și conține texte semnate de: Anca Zaharia (coord.), Ana Mănescu, Ana-Maria Gheorghe, Iulia Șchiopu, Ilinca Damian, Gabriela Feceoru, Anda Docea, Cristina Ştefan, Camelia Cavadia, Ana Maria Popa!
Demersul de a realiza o antologie cu miză feministă părea în mijlocul pandemiei un deziderat greu de atins. Dar adevărul este că această carte marchează un gest de activism pentru femeile care în timpul pandemiei și nu numai, au avut parte de o viață mai grea ca niciodată. Am văzut cu toții în România ultimului an femei masacrate, dispărute, violate, ucise, bătute cu bestialitate, umilite, abuzate emoțional, psihic și financiar. Din acest motiv toate autoarele acestui volum colectiv au semnat un contract prin care cedează drepturile de autor către Asociația ANAIS. Pentru cei care nu sunt familiarizați, Asociația ANAIS activează în vederea sprijinirii categoriilor sociale vulnerabile și are ca obiectiv principal protecția femeilor și copiilor.
A fi femeie singură era până nu demult un subiect tabu. Femeile locuiau sau cu părinții, sau cu soțul. O femeie singură era pusă sub semnul suspiciunilor dintre cele mai ingrate. În România zilelor noastre se mai poartă etichete umilitoare pentru femeile care aleg să nu se căsătorească, de pildă, sintagme ca: fată bătrână. Încă se crede în zonele rurale că a fi o femeie singură presupune un soi de vulgaritate. E binevenit acest subiect, pentru că nu s-a discutat niciodată cu adevărat la noi despre ceea ce înseamnă de fapt independența.
Am scris un eseu despre ce înseamnă și ce presupune a fi femeie în România și a alege să scrii, a-ți asuma o conștiință lucidă care poate face uneori un zgomot care să rupă tăcerea, am scris despre bărbații din viața mea, care, privind acum înapoi mi-au oferit toate motivele să mă înalț în tot ceea ce scriu, să îmi revendic drepturile, pentru că o mare perioadă din viața mea mi-am petrecut-o așteptând miracole până am înțeles că eu singură sunt făuritoarea miracolelor pe care le așteptam.
Dacă vă place să citiți, nu povești, ci istorii reale ale unor supraviețuitoare, dacă vă place să fiți parte la schimbarea pe care vreți să o vedeți în țara voastră, acum cumpărând cartea Singuraticele direcționați un venit sigur pentru acele femei și acei copii care poate nu au fost azi la fel de norocoase și norocoși ca noi și ca voi. Nu aș fi scris toate acele cuvinte din eseu fără credința că prin ele ajung la sufletul vostru și din sufletul vostru imens se va domoli tragedia umană la care suntem cu toții martori, zilnic. Așadar, nu cred într-un feminism al ideilor și atât, noi știm, cuvintele zboară, dar faptele rămân. Cred în feminismul care vindecă prin fapte, și care merge mână în mână cu ideile. Egalitatea nu poate fi construită decât lucrând în slujba celor mai vulnerabili dintre noi. Singuraticele nu este o simplă carte, este un apel la umanitate și solidaritate. Vin sărbătorile și dacă mă gândeam că trebuie să vă dăruiesc un cadou, îmi dau seama că deja s-a întâmplat. Este o carte pe care o vor iubi mai ales femeile, dar o vor iubi deopotrivă și bărbații.
În încheiere las un citat din eseul meu Scriitoare singură și independentă în România. Un parcurs prin traumă și exil pe care îl veți găsi la pagina 67:
„Să fii fată în familia mea a fost un pariu cu viața la fel ca în Souad, Arsă de vie, ca să am vocea asta și ca să vă spun că nu trebuie să rămâneți singure și, că nu sunteți damnate că aduceți copii pe lume. Cineva urăște femeile, și acela este patriarhatul. Cineva urăște copiii femeilor, și acela este patriarhatul, dar nu uitați că noi suntem purtătoarele rasei umane, noi oferim educația viitorilor actanți ai societății. Este ceva ce nu ne veți putea plăti niciodată, ceva ce nu are preț. Am ales să trăiesc singură, pentru că altfel nu aș fi putut să spun tot ce spun. Nu mai vreau să calc cămăși pentru ei, deși de curând mi-am luat ultimul model de fier de călcat Tefal.” (Gabriela Feceoru)
Carte recomandată de Revista GOLAN!
Copertă realizată de Iulia Șchiopu.
Singuraticele poate fi comandată online aici!
