Italo Svevo, Viitorul amintirilor, Traducere din italiană, repere biobibliografice, postfață și note de Mihai Banciu, Editura Humanitas, Colecția Raftul Denisei coordonată de Denisa Comănescu, București, 2020
Italo Svevo scrie o carte ca o înrâurire lină, ca soarele vara, ca înțelepciunea din oamenii noi și roua pe flori, o incursiune prin inima ascunsă a lumilor intermediare, în consecință, un mănunchi bogat de proză scurtă Viitorul amintirilor. Este prima carte pe care am șansa să o citesc de la acest autor și chiar mă bucur că l-am descoperit, pentru că în general sunt destul de sceptică și nu mă atașez decât de anumite cărți. Înseamnă că lumina ei îi captivează până și pe cei mai mofturoși consumatori de literatură.
Simți că Italo vorbește cu tine, îți spune ceva, de parcă stai la o șuetă cu un vecin foarte plăcut la vorbă, dar uite că uiți că e vorba despre celebrul Italo Svevo și te dai dus după cuvinte și după povești. Speri să nu se termine niciodată această călătorie inițiatică și pe parcursul lecturii 19 povestiri mențin un ritm antrenant în cursul lecturii: Argo și stăpânul său; Asasinatul din strada Belpoggio; Cea mai bună mamă; Cimutti; Confesiunile bătrânului; Deochiul; În mod perfid; Întâlnire a unor vechi prieteni; Medicamentul special al domnului Menghi; Moartea; Moșneagul; O farsă reușită; Orazio Cimo; Povestea bătrânului cel bun și a fetei frumoase; Scurtă călătorie sentimentală; Tihna mea; Umbertino; Un contract; Viitorul amintirilor.
Câteva dintre povestirile de aici au acțiunea plasată în Trieste, locul în care autorul s-a și născut. Una dintre cele mai frumoase povestiri de aici, care m-a și fermecat este Moșneagul, aici apar notații despre arta de a scrie folositoare mai ales celor la început de drum într-ale scrisului: „Se înțelege că atunci când scrii despre viață o înfățișezi mai gravă decât este în realitate. Viața însăși e diluată și ca atare întunecată de multe ori lucruri care nu sunt menționte atunci când o descrii. Nu vorbești despre respirație până când nu devine gâfâială și nici măcar despre multe vacanțe, despre mese și somn, până când dintr-un motiv nefast ajung să lipsească.” (p. 198). Nu știm care e Viitorul amintirilor, dar știm cu siguranță că amintirile sunt valoroase.
Italo Svevo, Viitorul amintirilor, aici!
