Skip to main content
Spread the love

17 autoare, 17 nuanțe ale feminismului sunt expuse în antologia În căutarea cititorului pierdut, Casa de pariuri literare, 2021 coordonată de un cristian cu fotografii de Cristina Stancu, 192 de pagini de opinii avizate vizavi de canon și perspective apropo cât de mult pot influența profesorii traiectoria literară a elevilor. Cine a știut până la facultate că autorii sunt vii? Unde trăiesc ei? Care e planeta lor secretă unde își beau cafeaua?

Cu un text-argument de Anca Zaharia, pare destul de clar că vorbim despre drepturile femeilor scriitoare, cât de mult au fost și sunt operele literare scrise de femei citite. Mie cartea asta îmi amintește de Cincizeci de nuanțe ale feminismului, deși nu toate femeile care semnează textele aici văd discriminarea ca pe o problemă reală, sau măcar existentă (așa cum cei doi suceveni au plecat în Ucraina să se convingă dacă e cu adevărat război acolo). Când trăiești în pace, îți pare că ți se cuvine și aproape că ți se pare real ca altundeva să cadă bombe. Așa e și cu discriminarea, dacă ai trăit protejată, nu ai cum să observi că zi de zi viața are mai multe moduri de manifestare și scriitoare se pierd și la fel ideile lor în mrejele patriarhatului.

E interesant de văzut contextul din care provine fiecare scriitoare, pentru că într-adevăr mediul de formare și posibilitățile îngreunează sau ușurează viața unei femei-scriitoare & este bine de urmărit cum au citit autoarele până la o vârstă literatura scrisă de femei. În cele ce urmează redăm fragmente din antologie aferente fiecărei autoare:

„Existența în sine a acestei antologii care problematizează condiția scriitoarelor pe scena culturală românească arată că prezența femeii în literatură pe picior de egalitate cu bărbații este încă un tabu.” ( Cătălina Bălan, Sexul literaturii vs sexul scriitoarelor, p. 16);

„Egalitatea de drepturi, ca orice egalitate, este greu de pus întru totul în practică, așa încât abia are loc deschiderea către o nouă mentalitate, în care „dimensiunea” femininului să fie lăsată să se dezvolte și să participe la formareaunui alt schelet social.” (Dorica Bolțașu, Lumea bărbaților. Impresie, p. 25);

„Mi s-a părut puțin ciudat când am descoperit că și femeile scriu” ( Lia Faur, Și femeile scriu…, p.35);

„Mă gândesc că ăsta e bagajul genetic transmis de societatea patriarhală și de Biblie: de-a lungul timpului, pe nesimțite, ni s-a transmis că în locurile de admirat trebuie să fie un bărbat.” (Diana Geacăr, Fluiditate, fragilitate, empatie, p.47);

„Recunosc că nu am citit niciodată literatură făcând o discriminare între cea scrisă de bărbați și cea scrisă de femei.” (Irina-Roxana Georgescu, Cititorul hoinar, p. 59);

„Nu m-am gândit niciodată în mod special la condiția femeii scriitor în România.” (Diana Iepure, Am început să scriu, serios și cu încredere, datorită bărbatului de lângă mine, p. 65);

„ (…) mi s-a vorbit la școală despre prietenia dintre Eminescu și Creangă sau despre surzenia lui Camil Petrescu, din cauza războiului. Despre scriitoare, însă, tăcere.” (Emanuela Ignățoiu-Sora, Și nu va mai fi tăcere, p.75);

„Am rămas , așadar, cu impresia că literatura scrisă de femei era cumva secundară (…)” (Cristina Ispas, Literatura scrisă de femei nu este o literatură minoră, p. 83);

„Adevărul e că în mine a existat întotdeauna o indiferență condamnată de mulți în implicarea politică a poetului.” (Nora Iuga, Curajul poetului de a fi bun, p. 104);

„În privința discriminării scrisului bărbatului și al femeii nu prea am nicio părere.” (Angela Marcovici, Discrimare, p.109);

„La 20 de ani mă feream de literatura scrisă de femei. Mărturisesc. Și nu din pricina lipsei covârșitoare a ei din manualele școalare, ci mai degrabă din pricina fricii de a nu fi dezamăgită.” (Rozana Mihalache, Sexul îngerilor, p. 117);

„(…) pentru ca scriitoarele să pătrundă în canonul școalr, ele ar trebui să pătrundă în canonul mare. Care trebuie rescris.” (Ștefania Mihalache, Bacalaureatul la masculin și literatura scrisă de femei: o poveste de dragoste, p.133);

„Am afirmat că scriu cu lapte de mamă în ultimul timp (…)” (Maria Pilchin, Spre o biografie alternatiovă/ totală a literaturii, p. 140); „(…) apelativul „hai, poeteso” rostit cu o anume apăsare de unii profesori care putea însemna orice: (…)” (Angelica Stan, Nu te poți supăra pe vânt, p.155);

„Cărți scrise de femei au existat și există în toate culturile și nu numai că sunt foarte bune, dar sunt și extrem de puternice ( Suzănica Tănase, „Putem oare să ne cunoaștem câtuși de puțin fără artă?”, pp. 166-167);

„Am auzit păreri împărțite referitor la cine scrie poezie mai bună: (…)” (Petra Torsan, Nicio femeie în canonul literar. Nicio femeie pe care s-o studiem pentru bac., p. 177);

„Știam de la început că toți scriitorii sunt bărbați morți” (Anca Zaharia, Nu am știut că femeile scriu, p. 185).

În căutarea cititorului pierdut este carte distribuită cu titlul gratuit, în cadrul proiectului Apropo de literatura scrisă de femei, co-finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

În căutarea cititorului pierdut, aici!


Spread the love