Skip to main content
Spread the love

Interviu

Fiecare dintre noi este sau va deveni chiriașul sau locatarul unei camere fără prize.

Profesor de Limba și literatura română, Absolvent al Școlii Doctorale de Litere, Științe Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză despre teatralitate și inaparent în poezia optzecistă. Debutat publicistic în revista Euphorion, Sibiu în anul 2004. Multipremiat și de curând membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutat editorial în 2017 cu volumul de poeme Ipostaze, Editura Paralela 45, Pitești; Noaptea mea de insomnie, CR, 2018; O cameră fără prize, CDPL, 2021. Apariții în reviste Euphorion, România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, La Mongolu, Avalon, Argeș, Alternanțe, Literadura, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar, Ramuri. Colaborări cu cronici literare pe site-urile „Kooperativa poetică” (Citește-mă); „O mie de semne”, Savu Popa.

O figură poetică de excepție. Prezent ca un Dumnezeu al literaturii. O mână tastând litere, cuvinte, idei, poeme și fraze, pe întreaga hartă a României. Am onoarea de a fi cunoscut o prietenie literară și umană longevivă cu tine, poetul Savu Popa. Desigur, noi ne cunoaștem din anul 2016, din vremea în care niciunul dintre noi nu debutase încă editorial, cred că ne-am cunoscut în cadrul cenaclului literar virtual QPOEM. Nu știam atunci că aveam să ne lansăm cărțile de debut împreună la Librăria Habitus, Sibiu, dar știam că dacă putem mânca o shaorma la cel mai ordinr fastfood din centrul Târgu Mureșului, și dacă ne putem plimba pe dig împreună la minus cine știe câte grade, atunci aceea va fi o prietenie strânsă, chiar și atunci când conversăm mai mult prin poeme, ne întâlnim în reviste sau pe la cenacluri literare. Nu știu de ce, când spun Savu Popa am mereu în minte acea primă întâlnire la un Cenaclul literar LitArt din Târgu Mureș, la fostul Atelier de cafea. Cred că încă de pe atunci intuiam parcursul tău.

1. Sunt curioasă să aflu, dacă chiar există în realitate acea cameră fără prize, unde se află și dacă poemele din volumul O cameră fără prize au fost scrise acolo. Spune-mi mai multe despre miza acestui volum de poeme.

Te salut, Gabi, mă bucur să te regăsesc prin intermediul acestui interviu. Aș începe prin a spune că, fiecare dintre noi este sau va deveni chiriașul sau locatarul unei camere fără prize. Unde, în unele dimineți, dintr-o dată, te trezești transformat într-un gândac, precum celebrul Gregor Samsa. Matei Vișniec are o piesă intitulată, Vrem să vă dăruim câte o fereastră, în care vorbește despre această disponibilitate de a dărui, metaforic vorbind, un colț al aerisirii, al speranței și al opțiunii. Astfel, în camera fără prize, fiecare este dator să dea, în sens platonician, un nume, real sau imaginar, obiectelor, întâmplărilor, gândurilor sale. Este dator, așa cum m-am simțit și eu, să descopere acele prize care nu sunt…la vedere. Încă de când am gândit structura acestui volum, am pornit de la ideea că realitatea înconjurătoare, atât de fremătătoare și de complexă în toate aspectele ei semnificante sau contradictorii, este, în vorbele lui Blaga, ,,ruina unui basm”. Volumul acesta, prin textele sale mai lungi sau mai scurte, încearcă să-mi surprindă  felul de a fi și a mă raporta la tot ceea ce se petrece în jur. Uneori, totul are loc la granița dintre decădere și iluzie, dintre ruină și basm!

2. Cum ți se pare meseria de profesor, la tine e clar o vocație, dar care sunt provocările unui profesor-poet?

Am spus-o și o repet, pentru mine, meseria de profesor este sinonimă cu cea de creator. În lecțiile pe care le țin, în dialogul constant pe care încerc să îl construiesc împreună cu elevii mei, cu ceilalți colegi sau cu semenii, doresc să creez contexte educative, în care elevii să se apropie de textul scris, cu propria lor simțire și pregătire. Sunt convins că nu întotdeauna lectura este un exercițiu facil de cunoaștere sau descoperire a unei aventuri interioare. Dar, cred cu fermitate, în cuvintele lui Aristotel care spune că ,,rădăcinile” educației, în cazul de față ale celei literar-artistice, sunt amare, însă fructul va fi unul dulce.

3. Cum reușești să fii atât de productiv și eficient? Când scrii atât de multe cronici?

Scrierea de cronici reprezintă modul meu de abordare practică a unor volume de poezie, proză, teatru sau eseistică. De când mă știu, încerc să fiu un cititor constant, unul de cursă lungă. De ceva timp, mi-am spus că, poate ar merita să dezvolt anumite idei, gânduri care mi-au venit pe parcursul atâtor lecturi. Cronicile acestea sunt alcătuite din impresii, opinii generate de cărțile pe care le urmăresc și care, cele mai multe, încearcă să contureze un univers identitar sau imaginativ al scriitoarei sau scriitorului abordat, în care se întâmplă să mă regăsesc, de fiecare dată, și să îmi doresc… o continuare… sau o soluție.

4. Ești un poet multipremiat. Cât de importante sunt premiile pentru tine?

Premiile obținute m-au ajutat să perseverez, să fiu mai atent cu structura textului, să cunosc oameni noi și, de ce nu, să-mi spun că merită tot efortul de a continua să mă mișc pe tărâmul propriilor mele obsesii.

5. Spune-mi la ce festivaluri literare ne recomanzi să mergem să ascultăm poezie? Dintre cele la care ai fost. Unde ți-a plăcut cel mai mult?

Alba Iulia Stand-Up Poetry, organizat de către poeții Marcel Vișa și Silvan Stâncel, împreună cu Biblioteca ,,Lucian Blaga”a fost, este și va mai fi unul dintre cele mai dinamice festivaluri de poezie, care a reușit să întrunească voci tinere, atât de diverse și de active în peisajul cultural de azi și nu numai. Recomand, de altfel, FILIT, Gala Poeziei, organizată în fiecare an, la Alba Iulia, Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș SAD sau Poezia e la Bistrița.

6. Ai devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România. Felicitări! Cum a schimbat această afiliere identitatea ta poetică?

A fost o bucurie și o onoare pentru mine să devin membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, unde sunt coleg cu profesori sau prieteni scriitori. Abia aștept să le urmăresc activitățile, cărțile. Acest lucru mă motivează să perseverez în proiectele mele literare.

7. Cum se desfășoară o zi din viața poetului Savu Popa? Ce tabieturi ai atunci când scrii?

Mă trezesc, iau un mic dejun frugual, din care face parte și cafeaua cu lapte, apoi ies afară, mă îndrept spre stația de unde urmează să iau un mijloc de transport, însă, în tot acest timp sunt atent la freamătul din jur, la prezențele celorlalți, uneori, estompate de răceala sau vagul cețos al unor dimineți și încerc să surprind acel ,,psihism vibrant” (Bachelard) al existenței înconjurătoare. Uneori, când, printre gânduri sau neliniști, printre mirări sau liniști, îmi zboară crâmpeie de idei poetice, încerc să le ies în întâmpinare, să ridic palmele interioare și să le las să-mi cadă. Nu am tabieturi ale scrisului, am nevoie de liniște și de încredere atunci când, mai ales serile, încerc să încropesc ceva.

8. Ce ai schimba dacă ai putea în canonul literar școlar? Elevii ajung la poezia contemporană?

Discuția este amplă. Cred că pentru un astfel de răspuns, aș avea nevoie de zeci de pagini. Mă voi rezuma în a spune că poezia contemporană, datorită diversității ei stilistice, tematice sau vizionare, indiferent de vârste sau generații de creatoare sau creatori, ar putea ajunge mai des la elevii de azi. Cum ar fi posibil un astfel de lucru? Poate că poezia actuală nu ar fi atât de nimerită în manual, prin încadrarea ei în tiparele didactice, uneori închistate, de azi! Oricum, didactica poeziei este simțirea și experiența umană. Apropierea dintre elevi și poeți s-ar putea realiza, în primul rând, prin mijloacele online, adică prin așa-numitele videopoeme cu poeți contemporani, cu fragmente de la festivaluri, lansări. Îmbinarea dintre pictură, film și poezie, din nou ar fi benefică, mai ales că, una dintre temele poeziei de azi este industrializarea și urbanizarea. Și, nu în ultimul rând, intensificarea dialogurilor cu acești poeți care, deja, au loc în multe școli sau licee din țară.

9. Scrii și proză. Nu simți că ai trădat poezia?

Nu mă simt un trădător al poeziei, deși, în anumite privințe, poate că sunt. Nu mă simt un trădător, din moment ce proza poate continua poezia mea. Și invers. Important e din ce perspectivă privești lucrurile. Fără a face diferențieri, pot spune că proza îmi oferă o mai mare libertate de mișcare printre teme sau formule diverse și îmi oferă și un nimerit prilej de a experimenta.

10. Iubești? Te întreb asta pentru că știu că ai scris o sumă de poeme de dragoste. Cine te inspiră? Ce proiecte noi ai?

Da, iubesc, însă poemele din carte vorbesc despre o iubire platonică. În ceea ce privește noile mele proiecte, aș spune că scriu la un text mai amplu care se dorește a fi un roman, îmi corectez câteva eseuri desprinse din teza de doctorat și pe care intenționez să le adun într-o carte, pe alocuri, lucrez și la un proiect de poeme în proză și sper să reușesc să scriu cât mai multe cronici. În rest, sănătate să fie, că le-om duce pe toate până la capăt! Și, cum se spune pe la mine prin Ocna, mulțam fain!

Ai acceptat să-mi scrii despre tine, aici virtual, la o cafea de 500 ml cu mult lapte și scorțișoară și știu cât ești de ocupat, de aceea apreciez cu atât mai mult timpul tău dedicat acestui dialog. Întotdeauna cu tine discuția devine o artă și de aceea îmi place când găsim răgaz să ne oprim din forfotă și să ne ascultăm. Strângeri de mâini! Hai să sperăm că le va face plăcere și cititorilor noștri să ne spioneze și să afle ce mai face poetul Savu Popa. Mult succes în noile proiecte și drum lin spre culmile literaturii! Nu se poate altfel după cum frumos mi-ai spus la telefon „m-am dedicat scrisului”.

*Majoritatea fotografiilor folosite în acest interviu au fost preluate de pe pagina de facebook a poetului Savu Popa.


Spread the love