Skip to main content
Spread the love

Săptămâna Altfel în clasa a XII-a este ceea ce pot numi, într-adevăr un act cât se poate de insolit și nobil. Câțiva colegi, dl. diriginte și cu mine am solicitat fonduri pentru tipărirea unei antologii colective. Din fericire autoritățile s-au arătat deschise să finanțeze proiectul. În consecință, la mulți ani distanță vorbesc despre atunci:

Alteritate este volumul scris de elevii clasei a XII-a C de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila: Larisa-Melania Iuhos, Claudia Ababei, Gabriela Feceoru, Alexandra Preda, Cristina Alexandra Eana, Teodor-Cristian Ștefan și dirigintele lor prof. Ciprian Dîrjan.”

Antologia a fost publicată la Editura Corvin din Deva, în anul 2012. Trebuie nominalizat că au fost oameni care s-au implicat dezinteresat în proiectul nostru și ne-au fost alături umăr în umăr pentru ca noi să nu ne lăsăm descurajați. De aceea avem o pagină în carte dedicată lor:

„Mulțumim Consiliului local Petrila, d-lor. consilieri Gheorghe Bobar și Gheorghe Boantă. D-nei Director Cecilia Livia Mitran, d-lui dr. Mihai Barbu, d-lui prof. Radu Chinta, prof. Rolland Szedlacsek pentru sprijinul acordat în realizarea acestui volum colectiv.”

Semna pe pagina 3 Prof. Ciprian Dîrjan, Dirigintele clasei a XII-a C de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila. Ideea publicării unei antologii colective îi aparține dirigintelui nostru, la fel și titlul, nu mai știu de ce ne-am luat numele de  The ”Occupy Poetry” Group, probabil tocmai pentru a sublinia ideea de colectiv.

Doamna profesoară de limba și literatura română Moga Diana, dar și doamna profesoară de italiană Buium Emilia, precum și doamna profesoară Bica Monica de limba latină cred că au avut o influență deosebită în traiectoria mea. Cumva ne-au setat tuturor expectanțe înalte în ceea ce ne privește și pentru asta vreau să le mulțumesc public. Am această conduită astăzi datorită eleganței profesorilor mei (excelenți). Am învățat de la ei că nu trebuie să fii perfect, ci trebuie să fii autentic. Ne-au acceptat imperfecțiunea, rebeliunea, ne-au dat libertatea să ne exprimăm la orele lor și au făcut din viața noastră, în orele în care eram cu ei, un loc mai bun. Voi purta toată viața mea această amprentă a lor peste numele meu, și spun asta cu devotament.

S-a scris în ziare, s-a auzit în podcasturi, s-a auzit pe scenele poeziei românești contemporane că eu aș fi debutat în x loc. M-au revendicat anumite grupări, cenacluri, reviste literare. Poate era firesc să se întâmple așa, dar Conf. Univ. la Universitatea din Petroșani, Ion Hirghiduș a scris prima dată despre poezia mea în Ziarul Văii Jiului într-o exegeză colectivă, detașându-mi creațiile de ale colegilor mei, prevăzând (fără să mă fi văzut, fără să știe cine sunt) un viitor literar în dreptul meu, abia anul trecut i-am confirmat la telefon că a fost un vizionar absolut extraordinar. Nu credeam că e important, dar acum îmi pare mai mult decât o datorie morală să spun că pe unul dintre malurile Jiului, acolo a început să se facă auzită poezia mea, sigur, o poezie mai stângace, poate chiar mimetică, dar e justificat de ce. Nu aveam încă 18 ani la debutul în acest volum colectiv. Eram o elevă simplă care făcea în fiecare zi naveta Petroșani-Petrila.

Dacă ar fi să deschid o Gală a Educației în România, cu siguranță primele locuri ar aparține oamenilor care au știut să poarte prin literatură și filosofie, prin traduceri și curente literare, prin universuri poetice și prin cărți pe cineva ca mine. Fără absolut niciun motiv. În mod gratuit au condus pe marile scene o voce liberă.

Îmi amintesc pereții liceului în pauze, eu urmărind fotografiile cu elevii performanți, eu nu am fost o elevă care să facă performanță. Dar mă visam acolo… doar pentru că simțeam că am datoria să îi fac mândri că vin în fiecare zi la școală cu acest avânt de a ne educa. Am o inimă care bate în treptele acelui liceu, am rămas în banca a treia. Ridic mâna și vreau să spun ceva, dar ezit și las pe altcineva. Pentru că sunt în clasa a XII-a și am să dau la actorie la Târgu Mureș (nu voi mai da admiterea, dar eu încă nu știu asta și pentru că nu știu sunt încă fericită). Reverențe la fiecare vers, în fiecare carte! Mi-a plăcut la întâlnirea de 10 ani cu colegii și domnul diriginte, chiar dacă unii am fost online, alții fizic. Mi-am dat seama că fiecare a evoluat foarte mult și că nu ne-a schimbat prea mult viața. Suntem tot oamenii de treabă din Vale.


Spread the love