Reușești la 30 de ani să vezi, să înțelegi, să conștientizezi ghidarea, starea de pace, să vezi cum faci să îndepărtezi forțele răului, să desfaci și să descoperi miezul lucrurilor frumoase. Punct și de la capăt pentru clarificarea unei povești. Mergi pe firul ierbii și absorbi culoarea ca pe un pahar plin cu apă atunci când ești însetat. A fost atât de important să sparg bula de săpun ca să văd ce este real și ce nu, ce este autentic și ce este prefabricat.
Vizualizez infinitul, cercurile fără final, întoarcerea acasă. M-au fascinat întotdeauna personajele cu personalitate de sine stătătoare care au călătorit o parte din drum cu alte personaje, dar care au rămas pe același loc de la geam, în tren, sau în avion și au avut în minte o destinație finală. Destinația finală este un loc în care ai fost fericit, ne agățăm în momentele copleșitoare de bucuria din alte vremuri, bucuria aceea simțită la cote înalte. Există în noi această dârzenie pentru viață și, în cazul meu, încăpățânarea de a construi în ritmul meu. Când sunt în tren și nimeresc într-un compartiment, îmi place să rămân tăcută, asta până când începe discuția despre ceva, celălalt călător îmi vorbește despre un miracol, este o femeie, a venit de la Budapesta, a fost acolo la un doctor foarte priceput, îmi spune că numai acolo s-a putut vindeca, îmi spune că un diagnostic greșit e moarte sigură, îmi spune că nu trebuie să ne supărăm și nu trebuie să ne stresăm, pentru că energia negativă se adună și devine boală. Ea vine de pe drumuri cu bagaje, eu mă duc altundeva.
Înțeleg ce îmi zice, înțeleg cât de fericită este că trăiește. A supraviețuit unui turneu în jurul a două țări: România și Ungaria, a plecat cu valizele în căutarea tămăduirii. Nu știu cât timp a trecut. Este slabă, dar are o anumită strălucire în ochi. Nu știu cum o cheamă. Habar nu am de ce nu preiau contactul călătorilor de treabă.
Sunt focusată pe treaba mea, treaba mea e să privesc peisajele în timp ce călătoresc, să sorb din cafea și să conștientizez că acum sunt aici pe acest scaun, aud zgomotul roților pe șinele de tren. Încă o zi absolut fascinantă de trăit. Aici e pace. În partea cealaltă sunt bombardamente. Vecinii noștri aleargă dintr-o parte în alta cu copiii în brațe. Conserv doar ideile bune, amintirile frumoase, tablourile superbe, culorile vii, albastrul ochilor, cerul înstelat, munții și razele calde, romanele lui Dario Fo și ale lui Désérable, romanele Virginiei Woolf și cele ale Doinei Ruști, gesturile tandre și perfecte, cuvintele pline de însemnătate. Mă duc și mă-ntorc și mă plimb prin lume și sunt liberă și am o inimă plină de versuri.
Mi se pare că e mai important să trăiești poetic decât să scrii poezia. Văd nori pe fereastră, mă gândesc că tu acum probabil faci paste cu roșii și presari busuioc deasupra. Pregătești cina pentru tine și încă cineva. În timp ce tu dispari din tine și îți prefabrici bucuria din faptul că zdobești usturoiul, poate aștepți un copil, sau poate tocmai l-ai ridicat din primul lui pătuț, poate că scâncește ușor și te inundă iubirea de tată care se arată de nicăieri, urcă dintr-o stație pe care nu o cunoșteai. Viața se ridică din seva ta ca un cer care descinde din pântecul unei femei monopolizate politic. Mintea sa gândește în termeni în care majoritatea n-am putea vorbi niciodată. Te ridici și setezi camera să vezi copilul când se mișcă, când are nevoie de ceva, începi să aspiri și să uiți cine erai, cine voiai să fii, începi să te gândești la băile termale, la căldură și frumusețe, la respirația îndoită într-o cadă undeva departe. Ești în siguranță și-ți vine să plângi, aceasta este viața pe care o pictezi, în fiecare minut, în fiecare an. Sunt singură acum. Liniștea se desprinde precum crengile din pomi. Nu mai știm ce pom să tăiem. Nu ne mai convine nimic. Am să plec, îți spui. Dar e așa de greu să pleci din adâncuri.
La acest capitol nu semăn cu tine, eu plec, eu mă dezrădăcinez ori de câte ori văd că nu putem să (de)săvârșim ceea ce au demonstrat Frederic Storck și Cecilia Cuțescu. Mă întreb dacă azi ești fericit, dacă azi ai cules bujori și i-ai așezat în vaza din apartament, dacă ai crezut în visul tău. Dacă ai făcut cumpărăturile necesare, dacă te-ai așezat pe o bancă să citești din cartea preferată, dacă ai pictat un deal, dacă te-ai dus și azi înspre râu, dacă ai stat pe dig, dacă azi ai scris un poem și nu mi l-ai trimis. O altă viață bate la poartă, nu-i așa?
