Florentin Sorescu, Transformatorul, Youngart, 2021,
Carte premiată cu Premiul pentru secțiunea 14 ani + Trofeul Arthur, Ediția a VIII-a.
Imediat ce am citit-o m-am gândit că ar fi foarte potrivit să fie expediată direct către Muzeul Abandonului. Cu ilustrații de Sorin Dumitrescu Mihăești, cartea Transformatorul scrisă de Florentin Sorescu și publicată în anul 2021 la editura youngart, reușește să ofere o experiență imersivă, unică prin expresivitatea pe care mizează și prin experiențele pe care le narează, le relatează personajele însele. Mi-am imaginat că această carte ar fi fost un fel de jurnal în Centrul de Plasament și că fiecare dintre copiii abandonați ar fi scris fila lui de jurnal. Poveștile lor sunt foarte diferite, vin din medii diferite, au părinți cu diverse probleme, sau nu au deloc părinți, dar ce au în comun cu toții este faptul că ajung în acest loc. Odată ajunși aici, le dispare din orizont orice urmă de referință a ceea ce ar trebui să însemne familia. De aceea încep să se compare cu cei care au familie, cu cei „norocoși”, cu cei „normali”, dar văd și ei că de cele mai multe ori „normalitatea” este departe de a fi ideală, ba chiar au exemple de familii disfuncționale, toxice.
Mărturiile sunt prinse în mănunchiuri și agățate de un lampadar, ca să se citească pe pagini și să se știe, la recomandarea Doamnei învățătoare:
„Doamna m-a învățat ca atunci când mă simt foarte singură să scriu. Așa poți aduce lumea la tine, mi-a spus.” (p.71).
Ca pe niște foi de matematică apar rândurile scrise, foi decorate cu ilustrații, dau un sentiment plin, o stare sufletească greoaie. Superputerea lui Florentin Sorescu, este aici, aceea de a da voce unor copii invizibili, unor copii pe care nu îi aude nimeni și care au fost lăsați să se descurce pe cont propriu. Ei sunt dovada vie că atunci când mama și tata nu mai sunt pilonii, o lume se destramă, inocența se pierde. Deși sunt copii, încep să se gândească la viitorul lor, să se preocupe de viața lor, să analizeze situația pe care o au, încep să devină adulții pe care nu îi au alături, să fie ei propria lor mamă și propriul tată care lipsesc din peisaj. Speranța lor moare când, deși unii părinți promit că-i vor mai lua din când în când acasă, acest fapt nu se întâmplă, pentru că părinții sunt niște fire de nisip magice care dispar ca să apară în alt loc, sub altă formă, în altă dimensiune, în vis.
Efectul moralizator al acestor povești este garantat și valorile umanității sunt ridicate pe un piedestal. Atunci când valorile umane lipsesc, se cade în haos, se merge în derivă, se confundă expresiile faciale și se nimicesc iluzii. Câteodată, în situațiile acestor copii instituționalizați, iluzia este tot ceea ce îi ține în viață, agățați pentru a mai rezista încă o zi. În afara unei familii și în afara unui „acasă”, într-o totală alienare, copiii se descurcă admirabil, deși capătă incoerențe pe alocuri, se redresează unii prin alții. Așa ajung să formeze cupluri cei mai mari. Vorbim de o altfel de dragoste, o dragoste care înflorește din nevoie, din singurătate și din sentimentul că pentru a avea trebuie să creezi, pentru a fi al cuiva, trebuie să te alături cuiva. Doi copii străini care nu mai au familie, încep să devină o familie ei înșiși. Fără repere, copiii sunt în derivă. Eroina tuturor este Doamna învățătoare. Fetițele visează să fie ca ea când vor fi mari.
Transformatorul nu este altceva decât un orfelinat care le schimbă viața micilor oameni. Am intrat în această carte precum un muritor de rând în testamentul unor sfinți. Nu poți rămâne același om când ai ajuns la capătul acestei cărți, modifică fundamental structura ADN-ului tău. Îți dai seama că unii sunt mai egali decât alții și că societatea a fost mereu prea permisivă cu unii pentru a le conferi puterea de a-i răni iremediabil pe alții. În România sunt peste 56.000 de copii abandonați. O țară în care copiii sunt foarte dificil de adoptat din cauza procedurilor și a birocrației, copiii rămân mult timp în orfelinate unde îngână mereu ca pe o mantră, la nesfârșit, poate-poate îi aude cineva:
„Te rog frumos, vino și ia-mă de aici!” (p. 9).
Transformatorul, aici!
