Antidot, volum de poezie semnat de Ioana Ieronim, este disponibil de site-ul editurii,și în librării
Despărțirea de 70-ism, pe care 80-iștii ar fi vrut-o radicală și un shift major de paradigmă, n-a fost totuși, privind retrospectiv, un hiatus dintre acelea care despart două lumi sau două epoci. O dovedește poezia Ioanei Ieronim, a woman of two worlds care nu plictisește și nu dă impresia că ar rula aceleași teme și scenarii cu toate că a arătat în ultimul deceniu o uimitoare productivitate. Noua colecție de poeme a Ioanei, Antidot, îmi pare cartea sa cea mai angajată în tumultul lumii noastre în vrie – exasperarea este acum motorul acestei poezii care caută în realitatea tot mai sufocantă și mai belicoasă o cale de mijloc, un modus vivendi ce ocolește radicalismele tumefiante, violența și graba care lasă puzderie de cicatrice pe chipul omului contemporan. Scăparea e în memorie, antidotul este literatura, reactivarea sensibilă într-o vreme a brutalizării afective în masă – câți mai cred oare asta acum? Ioana Ieronim emoționează fără să devină văicăreață sau defetistă, fără să-și caute pacea în turnul de fildeș al poeziei, ci folosind-o ca pe un instrument de interogare și acțiune delicată, știind prea bine că asumarea fragilității este una dintre sursele de putere pe care nimic nu le poate reduce la tăcere.
Claudiu Komartin
**
Opere XVII, de W. Shakespeare.
Traducere: Elena Ciobanu, George Volceanov, Lucia Verona.
După încheierea noii ediții a integralei Shakespeare în limba română – cunoscută pe piața decarte sub denumirea generică „Un Shakespeare pentru mileniul trei” (Editura Tracus Arte,
2016–2019) – echipa de traducători coordonată de George Volceanov revine cu un prim volum
de re-traduceri ale unora dintre piesele lui Shakespeare. Acestea corijează o serie de neajunsuri ale traducerilor anterioare și propun soluții interpretative noi. Regularizarea și comprimarea versurilor din noile traduceri respectă, în mai mare măsură, principiile care au stat la baza acestei ediții: principiul stringenței și, mai ales, cel al performabilității. Iată, așadar, un volum orientat spre rostirea scenică, dedicat nu doar cititorilor de rând, studenților filologi, ci, în primul rând, oamenilor de teatru, regizori și actori.
Volumul reunește trei comedii ce ne vor purta în Italia, Ilyria (Dalmația de azi) și legendara
cetate a Troiei, iar Caterina, Viola și Cresida ne prezintă trei fațete ale eternului feminin plasate
în contexte dintre cele mai diferite, în lumi marcate de interese mercantile, rațiune versus visare,
împlinire versus deziluzie; trei piese care ni-l prezintă pe Shakespeare, cum ar spune englezii, at his best.
**
Critica sociologică, de Ion Vasile Șerban
În contextul anilor ’80, încercarea lui Ion Vasile Șerban de a investiga raporturile dintre literatură și societate și de a afirma pertinența perspectivei sociologice în analiza și interpretarea operei literare se înscrie în efortul de racordare a criticii și teoriei autohtone la dinamica ideilor teoretice europene, într-un context politic din ce în ce mai ostil deschiderii și dialogului cultural. Cu o bibliografie extinsă, preponderent francofonă, a temei abordate, din care nu lipsesc lucrările unor Lucien Goldmann, Robert Escarpit, Pierre Bourdieu, Serge Doubrovsky, Georg Lukács sau Pierre Francastel și nici contribuțiile românești ale unor cercetători ca Traian Herseni, Paul Cornea, Adrian Marino și Ion Ianoși, cartea lui Ion Vasile Șerban instituie, în momentul apariției, un dialog consistent cu ideile promovate în epocă de nume cu mare autoritate pentru domeniul sociologiei literare și, citită astăzi, nu pare deloc datată, ci incită la dezbatere. Poate și pentru că atitudinea adoptată de I.V. Șerban față de autorii discutați este una de suspiciune bine temperată, de vreme ce nici una dintre teoriile și ipotezele comentate nu este îmbrățișată cu entuziasm, ci interogată, nuanțată, comentată și, în final, acceptată sau, dimpotrivă, respinsă, cu argumente solide și fine disocieri.
Carmen Mușat
